Eveniment

Răpitorul din Gorj avea antecedente în trei dosare

Cristian Gheorghe Baţai şi-a început aventurile penale în urmă cu 10 ani pentru o violare de domiciliu

Răpirea adolescentei Ana Maria Vâlceanu, din satul Moi, comuna Bâlteni a pus un întreg judeţ pe jar. Incidentul petrecut sâmbătă noaptea pune în discuţie sistemul judiciar din România, după ce poliţiştii au constatat că răpitorul avea antecedente în alte trei dosare soldate cu câte o condamnare. Pentru Cristian Gheorghe Baţai prima întâlnire cu spaţiul îngrădit de gratii a survenit în urmă cu 10 ani, moment în care acesta şi-a trecut pe răboj o condamnare de trei ani pentru violare de domiciliu. După această primă ispravă, făptuită la vârsta de 20 de ani, gorjeanul şi-a adăugat în „palmares” o condamnare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi un viol. În august 2012, Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Cristian Gheorghe Baţai, după ce acesta formulase şi alte astfel de cereri care îi fuseseră respinse.

Răpire premeditată

Cristian Gheorghe Baţai a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a răpit o fată de 16 ani din faţa casei părinteşti din satul Moi, comuna Bâlteni. Bărbatul a fost ajutat de un tânăr de 18 ani, care a fost reţinut duminică noapte, iar luni a fost prezentat Judecătoriei Târgu Jiu cu propunerea de arestare preventivă. Duminică după-amiază, anchetatorii au făcut o reconstituire în acest caz, în prezenţa tânărului de 18 ani, Marinel Negrea, care i-a dus pe anchetatori la o casă în construcţie, aflată în apropierea locuinţei fetei, el spunând că sâmbătă seară s-a ascuns în acel imobil împreună cu Cristian Gheorghe Baţai. El a spus că din acel imobil au urmărit-o pe fată, aşteptând momentul prielnic pentru a o lua cu forţa. Fata stătea de vorbă la poarta casei sale cu un alt băiat, moment în care Negrea şi Baţai au ieşit din clădirea în care aşteptaseră şi l-au ameninţat pe tânărul respectiv cu bătaia, fiecare având în mână câte un par.

A scăpat doar cu spaima

Negrea le-a mai declarat poliţiştilor că, după ce bărbatul a reuşit să dispară cu adolescenta, el s-a întors la casa în construcţie, de unde, atât cât a fost posibil, l-a sunat pe Baţai pe telefonul mobil şi l-a informat despre ce se întâmpla în locul din care dispăruse minora, ţinându-l la curent cu operaţiunile de căutare ale Poliţiei. După ce tânărul a indicat mai multe locuri în care ar fi putut fi dusă fata, în zonă au fost aduşi şi câini de urmă, care au participat la căutări într-o pădure de la marginea satului. Fata de 16 ani a fost găsită de poliţişti după aproximativ 24 de ore de la dispariţie, declarându-le poliţiştilor că bărbatul ar fi bătut-o şi ar fi obligat-o să îl urmeze în mai multe locuri unde s-au ascuns. Ea a mai spus că, după ce a răpit-o, bărbatul a dus-o într-o pădure de la marginea localităţii, unde au dormit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Adolescenta le-a mai spus anchetatorilor că nu a fost violată şi că bărbatul era speriat, în condiţiile în care aflase că satul este împânzit de poliţişti care îi caută. Bărbatul a dus-o pe fată inclusiv la casa unui frate al său, unde duminică poliţiştii au mers să îi caute, dar nu li s-a permis accesul fără mandat de percheziţie. Ulterior, poliţiştii au obţinut mai multe mandate de percheziţie şi astfel au ajuns şi la locuinţa unui prieten al bărbatului, din satul Bâlteni, unde au găsit-o pe adolescentă. Fata a fost dusă apoi la sediul Poliţiei Rovinari pentru audieri, iar luni a primit consiliere psihologică din partea unui angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj. În cursul nopţii de duminică spre luni, fata a fost supusă unei verificări medico-legale, medicii stabilind că nu a fost violată. Adolescenta de 16 ani, Ana Maria Vâlceanu, este elevă în clasa a X-a la liceul din Rovinari.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...