Prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, s-a întâlnit cu Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea.
La invitaţia Prefectului jud. Vâlcea, Mircea Nadolu, Excelenţa Sa, Domnul Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, însoţit de doamnele Halina Gołebicka – consilier, şef Secţie de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor şi Magdalena Filary – traducător, a efectuat o vizită protocolară în judeţul Vâlcea.
La întâlnirea ce a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului au participat: Mircea Nadolu – Prefectul jud.Vâlcea, Dumitru Persu – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Aurora Gherghina – Subprefect, Eduard Vîrlan – Viceprimarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Valentin Cismaru - Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea.
De asemenea, a fost prezentă şi conducerea SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA (societate cu acţionariat majoritar polonez), reprezentată de domnii Witold Urbanowschi – Director General şi Robert Pietrowski - Director Financiar.
Pentru început, Prefectul Judeţului Vâlcea a mulţumit distinşilor oaspeţi că au acceptat invitaţia şi a arătat că prietenia dintre cele două ţări datează, în special, din primele decenii ale secolului trecut, mai precis când cele două ţări se învecinau.
La începutul războiului, în septembrie 1939, când trupele germane au invadat Polonia, Romania (pe vremea aceea ţară neutră) a permis tranzitarea materialelor de razboi destinate Poloniei pe teritoriul României şi apoi a numeroşilor refugiaţi polonezi (oameni politici, militari şi populaţie civilă) în ciuda hotărâtelor proteste germane.
Astfel, în România s-a refugiat tot guvernul polonez din acea vreme, în frunte cu Preşedintele ţării, Ignacy Moscickii.
De asemenea, România a primit, spre păstrare, tezaurul Poloniei care a fost returnat după sfârşitul războiului, în anul 1947.
Domnul prefect a evidenţiat că la Rm.Vâlcea se află Uzinele Sodice Govora, cu capital majoritar polonez, uzină de mare importanţă pentru judeţul Vâlcea şi şi-a exprimat convingerea că, în viitor, se vor diversifica relaţiile dintre judeţul Vâlcea şi Polonia atât pe plan cultural, turistic cât şi economic.
În continuare, domnul prefect a supus atenţiei participanţilor o scurtă prezentare „în imagini” a judeţului Vâlcea.
Domnul Ambasador Marek Szczygieł a subliniat legăturile strânse dintre România şi Polonia, a apreciat potenţialul economic (Polonia este al 6-lea partener al României), turistic (din punct de vedere al numărului de turişti care vizitează România, Polonia ocupă locul 5) şi cultural al judeţului nostru, a evidenţiat schimbul educaţional ce are loc la nivelul universităţilor din Polonia şi România, precum şi înfrăţirea, încă din anul 2007, dintre localităţile Nadarzyn (Polonia) şi Băile Govora, judeţul Vâlcea (România), oraş pe care l-a vizitat pe parcursul zilei de 14 iunie a.c.
Domnia sa a apreciat faptul că încep să se vadă rezultatele politicii Guvernului Ponta, iar vizita de lucru a Primului-ministru al României Victor Ponta, la Varşovia, (ocazie cu care s-a întâlnit cu omologul său, Donald Tusk), a pus bazele unor relaţii comerciale solide, manifestând interes pentru o colaborare în sectorul energetic.
Totodată, a adus în atenţia celor prezenţi faptul că valoarea investiţiilor poloneze în România este de aproximativ 600 milioane euro, arătându-se interesat de proiectele pe care doresc să le promoveze autorităţile administraţiei publice judeţene pentru perioada 2014-2020 iar, referitor la modul în care Polonia a reuşit să aibă o rată de absorbţie a fondurilor europene foarte mare, au concurat 3 elemente importante: pregătirea personalului, descentralizarea şi o strategie stabilă a Guvernului.
În continuare, au luat cuvântul Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Dumitru Persu, Viceprimarul municipiului Rm. Vâlcea, domnul Eduard Vîrlan şi Preşedindele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, domnul Valentin Cismaru care au evidenţiat necesitatea unor relaţii culturale şi economice între România şi Polonia cât şi disponibilitatea lor pentru a crea aceste condiţii.
În continuarea vizitei în judeţul Vâlcea, Excelenţa Sa, domnul Ambasador Marek Szczygieł şi domnul Prefect, Mircea Nadolu, s-au deplasat pe platforma chimică Govora la Uzinele Sodice Govora-Ciech, unde împreună cu conducerea uzinei, au efectuat o vizită în interiorul uzinei.
După aceea, a avut loc o întâlnire cu Preşedintele sindicatului Sodistul domnul Adrian Mugioiu.
În cadrul acestei întâlniri, Mugioiu a precizat că este necesar să se semneze, pâna la sfârşitul acestei luni, contractul colectiv de muncă care se negociază şi în prezent. De asemenea, a arătat că are o colaborare foarte buna cu actuala conducere şi, de două luni, s-au schimbat multe lucruri în bine.
Domnul Mugioiu şi-a exprimat încrederea că situaţia din uzină se va stabiliza spre binele angajaţilor din USG cît şi al investitorilor şi a precizat că speră ca, în continuare, acţionarul polonez să investească în USG pentru mărirea capacităţilor de producţie.
Domnul Director al USG, Witold Urbanowski, şi-a exprimat disponibilitatea totală pentru dialogul cu sindicatul dar şi preocuparea permanentă pentru eficientizarea USG care, deocamdată se află pe pierderi având, ca sarcină principală în următoarele luni, trecerea pe profit. Numai astfel se vor putea aloca fonduri de investiţii în continuare.
De asemenea, a precizat că are convingerea că se va putea baza pe ajutorul autorităţilor locale pentru realizarea acestor obiective importante.
De altfel, prezenţa domnului Prefect, Mircea Nadolu, la aceste discuţii îi întăreşte încrederea în aceasta.
Excelenţa Sa, domnul Marek Szczygieł, Ambasadorul Poloniei, a arătat că este bucuros să constate excelenta colaborare între autorităţile locale şi conducerea USG Ciech şi şi-a exprimat convingerea că împreună vor putea atinge obiectivele propuse.








