Sport

Handbal feminin, Oltchim

Constantin Roibu: Oltchim este falimentar, nu se poate înscrie nici în Liga Naţională

Fostul finanţator al CS Oltchim, Constantin Roibu anunţă sfârşitul celui mai galonat club din handbalul românesc.

Într-un interviu acordat ”Cancan”, Roibu spune că Oltchim nu are nicio şansă să mai apară la debutul sezonului viitor. ”Actuala societate a murit. Nu se vor putea inscrie nici măcar în campionat, cel puţin, sigur nu în prima divizie. Trebuie să se declare faliment şi, eventual, pot crea apoi o altă societate, care să încerce sa revina treptat. Dar pentru asta este nevoie de sprijinul autorităţilor locale şi al sponsorilor”.

Roibu nu crede că a greşit, aducând jucătoare străine cu salarii exorbitante, în condiţiile în care Combinatul Chimic era pe ducă. ” Nu pot spune că a fost o greşeală. Doar asa poţi să faci performanţă. Obiectivul era câştigarea Ligii Campionilor, deci trebuiau făcute investitii. Aţi văzut de cât timp a fost nevoie la Gyor până să câştige Liga Campionilor” spune Roibu.
De circa un an, fostul manager are o relaţie cu handbalista Adina Meiroşu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

17.06.2013 - 20:48Omul de bine:Finantator de sport e George Becali, nu Constantin Roibu. Domnul Roibu a finantat o campioana din bani de la bugetul tarii, nu din buzunarul propriu. Prin intermediul combinatului condus ... genial, bineinteles. I love Becali, barbat adevarat.

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...