Sport

Handbal feminin, Oltchim

Mica Brădeanu, spre Corona


Devenită liberă de contractul cu Oltchim, Aurelia Brădeanu(34 ani) se află în negocieri avansate cu formaţia Corona Braşov, unde l-ar putea urma pe Aurelian Roşca.

După înlocuirea de pe banca tehnică a Marianei Târcă cu Aurelian Roşca, fostul inter al muribundei Oltchim, ”Mica” Brădeanu ar putea ajunge la Corona.
"Sunt în negocieri avansate cu Corona, e adevărat, dar nu am semnat niciun contract. Nu pot spune că voi juca acolo, dacă nu am semnat încă nimic. Mai sunt discuţii de purtat şi probabil săptămâna viitoare voi lua o decizie. Am mai avut oferte de la echipe din ţară, dar am vrut să mai las lucrurile să se aşeze", a declarat Brădeanu.
”Tricolora” este ofertată şi de SCM Craiova, dar are şanse mici să ajungă sub comanda lui Carmen Amariei.

Handbalista regretă situaţia de la Oltchim, club aflat la un pas de desfiinţare. "Nu mi-aş fi dorit să plec de la Vâlcea, dar până la urmă, cel mai mare regret este că oraşul rămâne fără echipă. Eu sunt stabilită în Râmnicu Vâlcea şi ştiu ce înseamnă echipa pentru oraş. Nu mai am 22 de ani, era şi varianta să-mi închei cariera, dar am zis să mai joc. Îmi pare rău că a trebuit să plecăm de la Oltchim", a mai spus Brădeanu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...