Într-un interviu savorus acordat ziarului Ziua, fostul antrenor al Oltchimului, Radu Voina explică prăbuşirea incredibilă a celui ami galonat club.
Radu Voina spune că au fost erori mari făcute de conducerea clubului. ”Acest club s-a născut dintr-o ambiţie a lui Constantin Roibu, şi odată cu pierderea influenţei lui la Combinat, are de suferit şi echipa. E păcat, pentru că s-au făcut lucruri foarte frumoase acolo, dar cred că s-a mers un pic prea departe cu pretenţiile. Liga Campionilor a fost un obiectiv prea sus pentru un club ca Oltchim. S-a cheltuit foarte mult şi nu s-a ajuns la ţintă. Apoi, au fost erori mari în organizare. Conducerea a fost divizată, nu s-a format un grup unit. Bisericuţe peste bisericuţe...”
Voina atacă şi familia Luca, formată din vicele Nicolae şi antrenoarea secundă Steluţa, prin care toate informaţiile ajungeau la managerul Roibu. ”Nu pot să nu amintesc situaţia imposibilă în care s-a ajuns atunci, când informaţiile dinspre echipă ajungeau la conducere prin Steluţa Luca spre Andrei Luca, iar cele care trebuiau să rămână în birouri au ajuns în vestiar. Sunt unii oameni care nu ştiu să separe viaţa privată de cea profesională”.
Fostul tehnician sub conducerea căruia Oltchim a jucat singura finală de Liga campionilor a criticat şi caracterul Katarinei Bulatovic. ”Eu am vrut să o iau în 2011, în al doilea mandat al meu la Oltchim. Ea juca la Buducnost Podorica, ne-am înţeles, dar a fost deranjată de faptul că presa de la noi a aflat şi ne-a refuzat. În acea perioadă m-a contactat un român stabilit în Muntenegru şi mi-a spus: „Ştiţi ce caracter are jucătoarea X? Şi mi-a spus numele unei handbaliste românce, foarte cunoscută, dar cu mari probleme. Ei, Bulatovic e de trei ori mai rea! Nu cred însă că a fost ceva necurat în semifinala cu Gyor"








