Investiţia realizată în modernizarea aeroportului din Craiova se arată a fi una de succes după cum demonstrează cifrele prezentate astăzi, 12 iunie, de către autorităţile judeţene. Primele date privitoare la cursa aeriană Craiova – Milano scot în evidenţă o dublare a traficului de pasageri. "În prima lună de zbor numărul pasagerilor care au ajuns sau au plecat de la Craiova se cifrează în jurul a 3.000 de persoane. S-a zburat aproape cu casa închisă, în sensul că aceste aeronave care au o capacitate de 170 de pasageri au fost încărcate în proporţie de peste 85 la sută. Fiecare pasager înseamnă şi o taxă pe care Aeroportul din Craiova o încasează. În această lună, de când este operaţională cursa de Milano, Aeroportul Craiova a încasat numai din aceste taxe aproximativ 10.000 euro", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Cu doar un singur operator activ şi o singură destinaţie- Milano, directorul Aeroportului, Mircea Dumitru susţine că aflxul de pasageri se datorează apropierii de anumite destinaţii de plecare sau sosire a pasagerilor. "Am ajuns ca prin această cursă de Milano să «culegem» pasageri dintr-o arie foarte largă. Avem cazuri de pasageri italieni care sunt din Roma şi care au preferat să ia o cursă internă low-cost până la Milano şi apoi să zboare spre Craiova. De asemenea, avem persoane din Dâmboviţa, Argeş sau Teleorman care au preferat să se întoarcă acasă în România, prin Aeroportul din Craiova. Această cursă, Craiova – Milano, şi-a dovedit din plin viabilitatea", afirmă directorul Dumitru. Cursa Craiova- Milano este deservită de operatorul aerian Wizzair. Până la sfârşitul lunii acesteia călătorii care sosesc în aeroport vor putea decola şi spre Roma sau Londra, estimându-se o creştere semnificativă a traficului de pasageri de pe singurul aeroport din Oltenia.
Ultima Oră
12.06.2013
Aeroportul din Craiova funcţionează cu casa închisă
Încasările taxelor de aeroport sunt de peste 10.000 euro în prima lună

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







