Actualitate

S-a deschis podul Calafat-Vidin

Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin a fost inaugurat vineri, 14 iunie, şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro.

La eveniment au participat premierii celor două ţări, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi comisarul european Johannes Hahn.

Podul rutier-feroviar Calafat-Vidin va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, care va fi înfiinţată până în 14 iunie, când va avea loc inaugurarea acestui obiectiv. Potrivit ministrului Transporturilor, lucrările sunt aproape finalizate, constructorii urmând să remedieze câteva erori de proiectare.

Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin. România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre, parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia), va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Traversarea podului Calafat-Vidin, de patru ori mai ieftină faţă de feribot

Taxa de traversare a noului pod peste Dunăre la Calafat-Vidin va fi de aproximativ patru ori mai mică faţă de tariful feribotului.

Şoferii de autoturisme cu cel mult 8+1 locuri şi de maşini transport marfă cu greutate mai mică de 3,5 tone vor plăti o taxă de 27 lei (6 euro) pentru trecerea peste noul pod de la Calafat-Vidin, pentru maşinile cu mai mult de 9 locuri şi maximum 23 locuri pe scaune taxa fiind de 54 lei (12 euro).

Aceeaşi taxă de 54 lei va fi achitată şi pentru maşini de transport marfă cu o greutate între 3,5-7,5 tone, conform unei hotărâri de guvern.

Pentru maşini de transport marfă cu o greutate între 7,5-12 tone, taxa va urca la 81 lei (18 euro).

O taxă de 113 lei (25 euro) vor plăti şoferii de maşini cu mai mult de 23 locuri pe scaune şi autovehiculele de transport marfă cu o greutate mai mare sau egale cu 12 tone şi cu maximum 3 axe, în timp ce pentru maşinile de transport marfă cu o greutate mai mare sau egală cu 12 tone, dar cu 4 axe va fi plătită o taxă de 167 lei (37 euro).

Tarifele exprimate în lei vor fi actualizate anual, în funcţie de cursul monedei euro valabil pentru prima zi a lunii octombrie, comunicat de Banca Centrală Europeană, curs aplicat începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor.

După inaugurarea podului Calafat-Vidin, acesta va devia traficul care până acum trecea prin rute alternative. De aceea, proprietarul complexului de feribot Oreahovo-Bechet a anunţat că din 15 iunie taxele vor fi reduse cu 20%. De sâmbătă, taxa pentru tiruri va fi de 79 euro, 40 euro în cazul camioanelor, microbuzele vor plăti 36 de euro, iar autoturismele - 17 euro. Va fi percepută şi taxă de 1 euro pe călător.

La feribotul Zimnicea-Sviştov, taxele variază de la 4 euro pe autoturism şi 2 euro pe călător la 71 euro în cazul tirurilor.

Cele mai mici sunt tarifele la feribotul între Călăraşi şi Silistra (acesta însă nu funcţionează de ani de zile - n.r.). Pe jos şi pe bicicletă ajungem în România gratuit, titrează Standart. Pietonii şi bicicliştii, precum şi ambulanţele şi vehiculele folosite de poliţie şi pompieri vor fi scutite de plata taxelor care vor fi percepute pentru traversarea noului pod de peste Dunăre, la Calafat-Vidin, potrivit unei decizii adoptate miercuri de guvernul bulgar.

Ziarul Monitor îl citează pe ministrul bulgar al transporturilor, Danail Papazov, care a declarat că Bulgaria îi va propune României ca traversarea podului Calafat-Vidin să fie gratuită până la sfârşitul lunii.

Ziarul dezvăluie că ultimii patru premieri bulgari, precum şi miniştrii transporturilor din guvernele lor sunt invitaţi la ceremonia oficială de inaugurare podului programată să aibă loc vineri, 14 mai, la ora 16,30. Banda care urmează să fie tăiată simbolic va fi ţinută de doi copii la vârste de circa 10 ani, băiat şi fată, din Bulgaria şi din România, iar pe pod se vor întâlni ingineri şi muncitori care au lucrat la proiect.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...