Procesul edilului din Rm. Vâlcea a început marţi, 11 iunie, la Tribunalul Bucureşti, instanţa acordând un nou termen pentru 18 iunie, ora 11.00. Primarul suspendat al Ramnicului ramane in arest, judecatorii respingand ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea/ţara, formulată de inculpat.
Primul termen al procesului primarului Emilian Frâncu a început marţi, 11 iunie, instanţa solicitând edilului din Rm. Vâlcea să-şi recunoască vinovăţia, pedeapsa putând fi redusă cu o treime în astfel de situaţii.
Edilul Emilia Frâncu s-a declarat în continuare nevinovat, insistând pe povestea cu sponsorizarea.
Instanţa a acordat un nou termen pentru marţi, 18 iunie, la ora 11.00, atunci când primarul din Rm. Vâlcea va fi audiat, respingand ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea/ţara, formulată de inculpat.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emilian Valentin Frâncu, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea la data faptelor, în prezent suspendat, pe care îl acuză de luare de mită. Dosarul a fost trimis de procurori Tribunalului Bucureşti.
Povestea şpăgii
„La începutul anului 2013, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme de arhitectură un proiect cu denumirea «Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea», având ca obiect amenajarea unei pieţe publice, a unei parcări subterane şi a unui pasaj pietonal în această localitate. Costul serviciilor de proiectare a fost fixat la suma de aproximativ 200 000 euro. În luna ianuarie 2013, inculpatul Frâncu Emilian Valentin i-a pretins administratorului firmei de arhitectură, denunţător în cauză, firmă căreia îi fusese încredinţat contractul de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro, un procentaj de 10% din această sumă, în schimbul semnării tuturor actelor ce intrau în atribuţiile sale de serviciu în legătură cu încheierea, derularea şi executarea contractului de prestări servicii. După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi după plata unei prime tranşe din banii datoraţi de primărie, la data de 22 aprilie 2013, inculpatul Frâncu Emilian Valentin, i-a pretins aceluiaşi denunţător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca, în schimb, să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma denunţătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea. De asemenea, inculpatul i-a mai solicitat aceluiaşi denunţător să mai achite şi suma de 40.000 lei, disimulată într-un contract de sponsorizare, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor de către firma denunţătorului. La data de 25 aprilie 2013, conform înţelegerii anterioare, denunţătorul i-a remis inculpatului Frâncu Emilian Valentin, prin intermediar, suma de 50.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie. Printre probe se află şi o înregistrare ambientală realizată la Hotel Ibis Bucureşti de către echipajele de filaj ale DNA în care Emilian Frâncu solicită achitarea comisionului de către arhitectul bucureştean.
„Ne putem aştepta la un proces rapid!”
Vestea mişcării efectuate în mod rapid de către procurori lasă impresia unui deznodământ destul de rapid în cazul Frâncu, mai ales în viziunea opozanţilor primarului liberal. Pentru democrat-liberalii vâlceni mişcarea denotă o respectare a cerinţelor Comisiei Europene în urgentarea termenelor de judecată în cazurile de corupţie. „Nu am studii juridice avansate ca să îmi pot da seama dacă acest demers indică o măsură demnă de a atrage atenţia asupra termenului în care se va soluţiona acest dosar. Poate să fie o măsură luată atât prin prisma probelor existente la dosar, cât şi una generată de recomandările partenerilor europeni de urgentare a proceselor deschise în aceste cazuri. Probabil că în acest an nu vom avea alegeri parţiale decât dacă domnul Frâncu îşi dă demisia. Aceeaşi variantă rămâne valabilă şi în anul ce urmează, dar atunci putem vorbi şi de o eventuală condamnare. Am auzit tot felul de zvonuri privind lansarea pe piaţă de către liberali a unui candidat surpriză pentru recâştigarea primăriei. Pe o situaţie în declin îmi este greu să cred că vor putea apela la cineva din afara sistemului administrativ. În plus ar trebui să ţinem cont şi de protocolul USL. Nimic nu indică faptul că acesta ar mai fi respectat la Vâlcea”, consideră consilierul PDL, Cosmin Constantinescu.








