Politică

Liberalul Buican vrea un ministru vâlcean

Primul pas până la atingerea scopului: Bogdan Badea, secretar de stat în Ministerul Economiei

Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican a dovedit că are mână bună în selectarea candidaţilor vâlceni pentru ocuparea unor funcţii în aparatul administrativ guvernamental. Astfel, după propunerea făcută de liderul liberal vâlcean în cadrul Biroului Permanent al partidului, desfăşurată în urmă cu două săptămâni, tânărul Bogdan Badea a acces în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei. Vineri, 7 iunie 2013, în Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia primului-ministru de numire a acestuia în funcţie.

Uşi deschise pentru primarii vâlceni

În opinia preşedintelui liberalilor vâlceni, numirea lui Bogdan Badea (foto)în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, reprezintă o recunoaştere a importanţei organizaţiei judeţene a PNL.

Deputatul Buican consideră că de acum înainte edilii vâlceni vor avea un sprijin şi un ajutor în cadrul Ministerului Economiei, prin intermediul lui Bogdan Badea, accesul reprezentanţilor administraţiilor publice locale din judeţului Vâlcea, indiferent de apartenenţa politică a acestora, fiind garantat. În opinia preşedintelui liberalilor vâlceni, numirea lui Bogdan Badea în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, reprezintă o recunoaştere a importanţei organizaţiei judeţene a PNL, precum şi o validare a competenţelor profesionale a propunerilor venite din partea acestei filiale.

„Cred că odată cu numirea lui Bogdan Badea în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei s-a încheiat o primă etapă de promovare a judeţului Vâlcea la nivel naţional. Aşa cum am mai spus, pe lângă necesitatea unei cariere profesionale recunoscute, propunerile pe care le voi susţine cu toată tăria pentru a ocupa funcţii de demnitate publică în cadrul executivului trebuie să fie, cel puţin cu sufletul, vâlceni. Sunt convins că din poziţia de secretar de stat, Bogdan Badea va ajuta foarte mult judeţul nostru. Sper ca la un moment dat să avem şi un ministru vâlcean”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...