La Mehedinţi, pe Clisura Dunării, în golful Mraconia, răposatul multimilionar Iosif Constantin Drăgan a lăsat în urmă ceva unic în lume: o uriaşă statuie a lui Decebal sculptată în stâncă. Lucrarea a costat în jur de un million de dolari. S-a realizat pe o durată de 10 ani cu sculptori alpinişti care au muncit cu migală fără teamă de vipere şi alte riscuri. Specialiştii spun că ar mai fi nevoie de ceva bani pentru finisarea lucrărilor.
Semeaţa statuie a regelui Decebal de pe Clisura Dunării e cioplită în munte, are 42 de metri înălţime şi 25 de metri în lăţime. Ideea construirii acestei minunăţii i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan şi a durat 10 ani din 1994 până în 2004. La ea au lucrat 12 sculptori-alpinişti şi l-a costat pe Iosif Constantin Drăgan peste un million de dolari.
Rege cu faţă europeană
Executarea acestei lucrări s-a desfăşurat sub conducerea sculptorului orşovean Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. „În 1994, am fost angajat să mă ocup de partea artistică a lucrării. S-au făcut mai multe machete până când profesorului Drăgan i-a plăcut una dintre ele. A vrut un rege cu o faţă europeană. Până la urmă am scos o machetă care i-a plăcut şi au început lucrările la stâncă, lucrări ce au durat 10 ani. În 2004, acestea s-au oprit în momentul în care, cred eu, profesorul s-a îmbolnăvit. Au lucrat 12 alpinişti împreună cu mine în două ture de câte şase ore şi lucram cam şapte luni pe an. Lucrarea este cea mai mare din Europa şi chiar mai mare decât Rushmore din Statele Unite.
Are 42 de metri cu tot cu cuşmă şi e pusă pe o stâncă de 128 de metri de la baza apei”, a declarat sculptorul Florin Cotarcea. Pe pontonul din golful Mraconia, unde se află cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită. Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrişarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curăţarea rocilor, a stâncilor masive, care puneau în pericol viaţa oamenilor. Nu s-au putut folosi niciun fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca şi cu saci de 40-50 de kilograme în spinare. Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două staţii de emisie-recepţie.
De la baza stâncii până la schelă, alpiniştii-sculptori trebuiau să se caţere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture de câte 6 ore: de la 7,30 la 13,30 şi de la 13,30 până la 19,30. „Eram foarte tineri atunci şi faptul că a fost foarte dificilă nu s-a prea luat în calcul. Am început nebuneşte şi încet-încet ne-am obişnuit şi ne-am descurcat. Acum, la vârsta de 43 de ani, nu ştiu dacă m-aş mai încumeta să mă mai apuc de o astfel de lucrare. A fost o lucrare foarte grea şi cu oameni puţini”, mai spune sculptorul orşovean.
"Lucrarea este cea mai mare din Europa şi chiar mai mare decât Rushmore din Statele Unite. Are 42 de metri cu tot cu cuşmă şi e pusă pe o stâncă de 128 de metri de la baza apei.", Florin Cotarcea, sculptor
Mai este nevoie de bani
Lucrările s-au desfăşurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operaţiune la fel de grea şi riscantă a fost cea de manevrare a schelelor. Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpinişti au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, şpiţul şi barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condiţiile de lucru aproape insuportabile. Astăzi, Cotarcea spune că nu şi-ar mai dori un proiect de o asemenea anvergură: „Acum mă simt puţin frustrat pentru că lucrarea nu s-a terminat. Foarte mulţi oameni de artă sau specialişti, care vin şi văd şi cărora li se spune că lucrarea este gata, spun că lucrarea lasă de dorit. Nu este forma în care aş fi vrut eu să se prezinte”.
După estimările sale, ar mai fi nevoie de circa 7 ani de muncă, dar şi de suma de aproximativ 700.000 de euro pentru ca statuia lui Decebal să aibă forma pe care şi-a dorit-o. Despre Iosif Constantin Drăgan, sculptorul orşovean îşi aminteşte cu mare plăcere. Omul de afaceri obişnuia să vină cel puţin o dată pe an la Orşova pentru a vedea la faţa locului cum evoluează lucrările.
Drăgan - o viaţă ca un roman de aventuri
Iosif Constantin Drăgan s-a născut în 20 iunie 1917 la Lugoj. Drăgan a terminat Dreptul la Facultatea de Jurisprudenţă a Universităţii din Bucureşti, obţinând licenţa în drept în anul 1938. După absolvirea serviciului militar, ca artilerist, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu în Italia. După ce termină a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat ştiinţe politice şi economie, Drăgan îşi dă doctoratul în jurisprudenţă, tot la Roma. Tot aici, îl cunoaşte pe marele filozof al dreptului, Giorgio del Vecchio, şi, devenit discipolul acestuia, proaspătul doctor în jurisprudenţă va traduce în limba română celebra sa operă „Lecţii de filozofia dreptului”.
La acea vreme, Drăgan a fost atras de idealurile Gărzii de Fier, şi, în interiorul acesteia, a reprezentat un curent de opinie corporatist. În 1941 a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste.
După al doilea război mondial, în 1948, fondează o companie de distribuţie a gazului petrolier lichefiat, Butan Gas. În urma venirii la putere a Partidului Comunist Român, îi este interzisă pentru 30 de ani revenirea în România.
În 1967 a pus bazele “Fundaţiei Europene Drăgan”, fundaţie care declară ca scop promovarea „valorilor civilizaţiei româneşti”. A mai fondat două edituri (Nagard în Italia şi Europa Nova în România), o universitate privată: Universitatea Europeană Drăgan, fondată în 1991 la Lugoj; o staţie TV, una radio, un ziar săptămânal şi un cotidian local - toate în România.
În 21 august 2008, Drăgan se stinge din viaţă la Palma de Mallorca.
