Sâmbată, 2 iunie 2012, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig a făcut o vizită celebrului târg al ceramicii populare, „Cocoşul de Horezu”. Venit la Vâlcea la invitaţia deputatului Cristian Buican, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, împreună cu Ilie Fârtat, candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de primar al oraşului Horezu, au vizitat meşterii populari horezeni ce aveau expuse creaţiile pe frumosul platou „Trei Stejari”, vorbind cu aceştia despre noi modalităţi de promovare a ceramicii horezene, precum şi de nevoile olarilor şi ale horezenilor.
Alunecări de teren în satul ceramiştilor
Precipitaţiile din ultimele săptămâni au cauzat o serie de probleme în satul Olari, vatra ceramicii populare horezene. Nu mai puţin de şase familii de olari au fost afectate de către reactivarea unei alunecări de teren asupra căreia administraţia publică locală din Horezu nu a intervenit la timp pentru a stabiliza zona. Meşterii populari horezeni afectaţi de aceste alunecări de teren i-au transmis Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului că au nevoie de ajutor, fiind în pericol să-şi piardă agoniseala de o viaţă din cauza indiferenţei actualei administraţii. Ilie Fârtat, candidatul Uniunii Social Liberale s-a declarat, de asemenea, contrariat de soluţia propusă de administraţia publică din Horezu, aceea a strămutării acestor meşteri olari, asigurându-i pe aceştia că în calitate de primar va acţiona pentru stoparea alunecărilor de teren în zonă şi protecţia gospodăriilor ceramiştilor împotriva alunecărilor de teren.
Lipsa canalizării, principala problemă a horezenilor
Ilie Fârtat, candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de primar al oraşului Horezu a discutat cu Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului despre lipsa unei infrastructuri la standarde europene specifică unei staţiuni turistice precum Horezu. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a rămas neplăcut surprins de faptul că nici măcar în zona urbană Horezu nu are pus la punct un sistem modern de canalizare şi staţii de epurare şi i-a promis lui Ilie Fârtat că îl va sprijini în toate demersurile sale pentru ca, în următorii 4 ani, Horezu să beneficieze de un sistem de canalizare modern. Ministrul Hellvig i-a transmis lui Ilie Fârtat că îl aşteaptă la minister cu proiectele pentru modernizarea şi realizarea canalizării în Horezu din postura de primar şi i-a promis acestuia că va răspunde pozitiv la orice solicitare venită din partea Horezului şi a horezenilor în viitoarea administraţie de după 10 iunie.
Curent pentru staţiunea Vârful lui Roman
Ministrul Hellvig i-a transmis lui Ilie Fârtat că îl aşteaptă la minister cu proiectele pentru modernizarea şi realizarea canalizării în Horezu din postura de primar...
Lipsa locurilor de muncă din Horezu şi stagnarea din ultimii 4 ani pe care a înregistrat-o dezvoltarea staţiunii montane de la Vârful lui Roman l-a determinat pe Ilie Fârtat să îi solicite ministrului Hellvig şi ajutorul pentru atragerea fondurilor necesare pentru asigurarea curentului electric în această staţiune turistică, zeci de investitori privaţi aşteptând cu sufletul la gură această investiţie pentru a-şi începe construcţia caselor de vacanţă, a pensiunilor şi a pârtiilor de schi. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a promis pe această cale că va lua în considerare această necesitate de dezvoltare a oraşului Horezu şi va face tot ce îi stă în putinţă pentru a onora finanţarea celor două priorităţi propuse de Ilie Fârtat: construcţia canalizării în oraş şi asigurarea curentului electric pentru staţiunea montană Vârful lui Roman.
Hellvig, impresionat de programul lui Fârtat
În încheierea discuţiilor dintre Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig şi Ilie Fârtat, candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de primar al oraşului Horezu, acesta din urmă i-a înmânat ministrului „biblia administrativă” pentru următorii patru ani, programul electoral cu care s-a prezentat în faţa horezenilor. Ministrul Dezvoltării a rămas plăcut impresionat de programul electoral al lui Ilie Fârtat şi i-a spus acestuia că are mult de muncă în următorii patru ani, fiind un program administrativ îndrăzneţ. La final, Ministrul Hellvig l-a asigurat pe Ilie Fârtat de toată disponibilitatea sa, păstrând programul pentru a-l studia în profunzime şi a-l urmări în implementare.
Ceramica de Horezu, patrimoniu UNESCO
Cu mai bine de 2 săptămâni înainte, la invitaţia lui Ilie Fârtat, Ministrul Culturii şi Cultelor, actorul Mircea Diaconu a vizitat Mănăstirea Horezu şi satul Olari, vatra ceramiştilor horezeni. În urma discuţiilor purtate atunci, documentaţia întocmită încă din anul 2009 pentru introducerea simbolisticii ceramicii de Horezu în patrimoniul UNESCO a fost semnată de către reprezentanţii ministerului şi de către ministrul Mircea Diaconu şi a fost trimisă spre aprobare la Paris. În opinia lui Ilie Fârtat, aceste două vizite ministeriale, cea din acest weekend a ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi cea de acum două săptămâni a Ministrului Culturii au reuşit să readucă Horezul în atenţia decidenţilor guvernamentali, aceasta fiind singura şansă a acestui oraş pentru o dezvoltare durabilă.








