Sport

Bliznova şi Khmyrova, ultimele ţinte

Oltchim şi-a conturat în mare măsură lotul cu care va ataca din nou în sezonul viitor câştigarea Ligii Campionilor.
Clubul vâlcean a anunţat deja patru transferuri de marcă pentru sezonul viitor, aducându-le pe Pineau, Leynaud(Metz), Navraro şi Barbosa(Itxako). În schimb, deja s-au despărţit de Oltchim Huţupan, Stanca, Vizitiu şi Ozel, jucătoare aflate la final de contract. În plus, se va mai renunţa cu siguranţă la doi portari dintre cei trei rămaşi sub contract, Ungureanu, Tolnai şi Smedescu.
Pentru vâlceni, principala ţintă rămâne aducerea unui inter dreapta de valoare. Cum prima jucătoare dorită pe acest post, Bulatovic (Buducnost) pare să fi ales să rămână la Podgorica, Oltchim testează din nou piaţa rusă şi discută cu Irina Bliznova(Lada Togliatti) şi cu Tatiana Khmyrova (Dinamo Volograd). În cazul în care se va reuşi transferul unuia dintre ele, Oltchim ar putea renunţa la Oana Chirilă, care nu a dat randament în acest sezon, ea nemaifiind convocată nici la naţională.

Aflat şi el la final de contract, antrenorul Radu Voina ar putea rămâne şi el la Rm. Vâlcea, campania de achiziţii din această primăvară fiind una convingătoare, fiind aduse jucătoarele cerute de tehnician. „Nu e momentul să discutăm acum de Oltchim, sunt prins cu echipa naţională, cu care sperăm să mergem la Olimpiadă”, a spus Voina. „Radu Voina rămâne sigur antrenorul nostru şi în sezonul viitor”, a spus însă preşedintele Petre Berbecaru.

La final de contract mai sunt doar Valentina Ardean şi Ramona Farcău, cu care se va continua negocierea după ce jucătoarele se întorc de la echipa naţională, care va disputa turneul de calificare la Olimpiadă la Lyon (25-27 mai).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...