Opinii

 

Adrian Păunescu – un mare poet sau un slugarnic politruc?

Săptămâna trecută, în parcul Grădina Icoanei din Bucureşti a fost dezvelit, în prezenţa admiratorilor şi prietenilor, bustul lui Adrian Păunescu. La eveniment au participat reprezentnaţi ai oficialităţilor, precum academicianul Eugen Simion şi primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu. Festivitatea a fost întreruptă de protestul unui cetăţean care a strigat către organizatori: "Ruşine! Adrian Păunescu nu merită asta! Nu merita Păunescu o asemenea mascaradă, o asemenea glorificare. Este o persoană care a făcut profund rău societăţii româneşti!”
În marea de lături care se revarsă spre noi din gurile candidaţilor participanţi la dezbaterile electorale, acest scandal nu pare să fi avut un impact deosebit asupra românilor. În agora românească doar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a încercat să oprească acţiunea, protestând printr-un comunicat de presă în care se spune că "IICCMER îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de această initiativă. Păunescu a fost iniţiatorul şi coordonatorul unor acţiuni şi manifestări artistice ample prin intermediul cărora se aduceau laude deşănţate regimului comunist şi conducătorului Partidului Comunist. Dincolo de contribuţiile literare - de care se vor ocupa exegeţii literari - cariera publică a lui Adrian Păunescu de dinainte de 1989 a înregistrat numeroase momente în care sunt vădite accentele naţional-comuniste şi dimensiunea apologetică.” Restul societăţii civile nu participă la dezbatere, fie doarme în autosuficienţă, fie e ocupată să mai ronţăie ce se mai poate din resturile fondurilor europene pe cale de suspendare definitivă.
Este important să dezbatem dacă Adrian Păunescu merită sau nu merită un bust într-o grădină publică? Românii îşi amintesc de poet cu sentimente amestecate. Amintirea Cenaclului Flacăra trezeşte un fel de nostalgie. A fost pentru mulţi dintre tinerii de atunci un fel de “flower power” a epocii ceauşiste, un loc în care puteai să cânţi, să strigi şi să te simţi oarecum eliberat din închisoarea educaţiei socialiste. Totuşi, Păunescu ne cerea, în schimbul orelor sublime de muzică şi poezie, să aducem jertfa de loialitate lui Ceauşescu şi minute în şir scandam împreună cu poetul versuri de adulare a dictatorului: „Celui drept, viteaz şi bun, Ce la ţară ţine, Azi, la Ziua Dumnealui, La mulţi ani şi bine.” Românii îşi amintesc de Păunescu şi ca de politrucul poreclit „Porcul”, aşa cum însuşi poetul a recunoscut, răspunzând unei femei care-i reproşa compromisurile trecutului: „Da, doamnă, sunt un porc!”
Adrian Păunescu este şi omul care, în februarie 1986, plină criză economică şi morală a sistemului comunist, îi scria dictatorului Ceauşescu, într-o disperată încercare de a ieşi din dizgraţia acestuia, rânduri năucitoare de o umilinţă şi venerare inspirate parcă din odele cu care poeţii de curte ai Romei antice îl zeificau pe Nero: “Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi. (...)Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986.(...)Să trăiţi, Măria Voastră! Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986”
Adrian Păunescu rămâne totuşi un mare poet, cel care a scris versuri remarcabile, aşa cum sunt versurile din Rugă pentru părinţi, poezia mea favorită care face să curgă lacrimi din ochii oricărui om cu sufletul sensibil.
Prietenii lui Adrian Păunescu, grăbiţi să-i aşeze bustul într-o grădină publică anonimă, i-au făcut un rău poetului. Au încercat să-şi asume rolul de judecători, să dea sentinţe şi L-au ignorat pe Dumnezeu, singurul care prin sabia lui numită Istoria ne aşează, peste veacuri şi în veşnicie, acolo unde ne merităm locul, nu ca busturi prin parcuri, ci ca suflete mântuite sau nemântuite. Adrian Păunescu, Dumnezeu să te ierte!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...