Peste două mii de vâlceni au rezistat eroic săptămâna trecută în faţa vremii neprielnice pentru a-l susţine pe Ion Cîlea la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea şi echipa USL, condusă de Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Valeriu Zgonea, vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Jănică Poenaru, vicepreşedintele Partidului Conservator şi Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal.Cu toate că şeful PSD, Victor Ponta nu a putut ajunge la eveniment, Crin Antonescu i-a rugat pe toţi liberalii să îl voteze pe Cîlea la şefia CJ Vâlcea.
Deşi vremea nu a ţinut cu ei, reprezentanţii USL nu au renunţat la lansarea oficială a candidaturilor ce a avut loc săptămâna trecută în Ostroveni. Alături de echipa sa de consilieri judeţen,i dar şi de candidaţii pentru primării, Ion Cîlea a urcat pe scenă încrezător, bucurându-se de suportul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care i-a îndemnat pe toţi vâlcenii să îl voteze la alegerile din 10 iunie. Cîlea le-a cerut din nou sprijinul cetăţenilor pentru a mai câştiga un mandat la Consiliului Judeţean, făcând promisiunea că la final Vâlcea va intra în rândul administraţiilor publice moderne europene. „Le mulţumesc celor care au fost alături de mine la mitingul de la Rm. Vâlcea, care a avut loc într-un moment de mare încărcătură politică, după aproape patru ani de criză şi de proastă guvernare. Din 7 mai 2012 România a intrat din nou pe mâni bune. Din această lună, destinul ţării e în siguranţă datorită guvernului USL.Am câştigat guvernarea, dar avem nevoie de un preşedinte care să aibă grijă de această ţară. Avem nevoie de dumneavoastră, domnule Crin Antonescu la Palatul Cotroceni.Ţara are nevoie de primul ministru Victor Ponta şi de preşedintele Crin Antonescu. Este foarte important pentru Vâlcea ca numărul de consilieri, atât la Consiliul Judeţean, cât şi la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea pentru a ne îndeplini oferta electorală izvorâtă din programul de guvernare al USL. Noi suntem hotărâţi să redăm concitadinilor şi conjudeţenilor noştri încrederea şi speranţa într-un viitor mai bun, să le aducem certitudinea în sufletele oamenilor, să le aducem linişte în case”,a declarat candidatul USL pentru şefia CJ Vâlcea, Ion Cîlea.
Cîlea: „Echipa USL va fi unită pentru a învinge clica PDL”
Actualul preşedinte al CJ le-a vorbit vâlcenilor despre presiunile la care au fost supuşi primarii şi consilierii de către PDL, însă aceştia au rămas pe poziţii în partide şi nu s-au lăsat cumpăraţi.”Pentru Consiliul Judeţean am selectat o echipă bună şi de profesionişti, cu experienţă în administraţia publică. Judeţul vâlcea va arăta altfel la finalul mandatului meu, va intra în rândul administraţiilor moderne, europene, oferta mea electorală va fi dusă la bun sfârşit. Aici se află echipa câştigătoare, echipă care a rezistat la toate nenorocirile şi dezastrele produse de vechea putere. Mulţi dintre candidaţii noştri sunt actuali primari sau consilieri care în ultimii ani au rămas alături de comuntăţile lor şi nu au cedat la presiunile şi şantajul PDL. Cu toate obstacolele primarii au stat în picioare, nu şi-au trădat partidele. Pentru atitudinea lor demnă, eu le muţumesc din nou. Vă asigur domnule Antonescu că noi echipa USL vom fi uniţi pentru a învinge clica PDL”, adaugă şeful CJ Vâlcea. Cîlea şi-a motivat încă o dată decizia de a mai candida pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean, precizând că vrea să uite de cei patru ani de umilinţă la care a fost supus , alături de primarii din opoziţie de către Guvernarea PDL. „Mii şi mii de cetăţeni din judeţ m-au îndemnat şi m-au sfătuit ca în această perioadă este mult mai bine ca eu să fiu în continuare printre oamenii între care am crescut, între prietenii mei, între cei care şi-au pus speranţa în mine şi de aceea eu am ales să fiu aici alături de dumneavoastră pentru a-mi continua proiectele pe care le-am început în acest mandat. Candidatura mea are şi o motivaţie personală. Vreau să uit şi eu şi primarii din arcul politic al USL cum am fost supuşi la umilinţe în aproape patru ani de guvernare PDL-istă. Vreau să uit diferenţa cu care am fost trataţi de către miniştrii lui Emil Boc atunci când solicitam ajutor financiar”, conchide Ion Cîlea.
Antonescu: „Toţi cei care aveţi încredere în mine şi în Victor Ponta, votaţi-l pe Ion Cîlea”
Deşi Victor Ponta nu a putut participa la evenimentul lansării candidaturilor USL la Râmnicu Vâlcea, preşedintele PNL Crin Antonescu l-a asigurat pe Cîlea de toată susţinerea sa şi a liberalilor. Mai mult decât atât, Antonescu le-a cerut imperativ liberalilor din Vâlcea să îl voteze pe Ion Cîlea la Consiliul Judeţean. „Îl cunosc pe preşedintele Ion Cîlea de foarte multă vreme. L-am cunoscut ca pe un om cuviincios, corect, civilizat, chiar şi ca adversar politic şi ca un om devotat comunităţii care l-a ales. Sunt onorat să fiu azi împreună cu domnia sa şi le spun tuturor liberalilor vâlceni, votaţi-l pe Ion Cîlea, preşedinte la CJ Vâlcea. Vă dau cuvântul de onoare şi garanţia mea şi a lui Victor Ponta că dacă aceşti doi oameni vor câştiga alegerile nu vă vor înşela niciodată. Toţi cei care aveţi încredere în mine şi în Victor Ponta votaţi-l pe Ion Cîlea. Dacă vom fi la fel de uniţi, dacă vom fi la fel de hotărâţi, veţi câştiga alegerile locale la Vâlcea, la Râmnicu Vâlcea şi în toată România. Vom câştiga alegerile parlamentare zdrobitor şi vom câştiga alegerile prezidenţiale”, a declarat Crin Antonescu la Vâlcea. În acest moment potrivit ultimelor sondaje de opinie, Ion Cîlea este favorit în cursa pentru câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean Vâlcea, detaşându-se de principalul său contracandidat Dorel Jurcan (PDL). Pe lângă discursurile candidaţilor, membrii şi simpatizanţii USL prezenţi la eveniment au avut parte şi de un spectacol de muzică populară şi uşoară, ce i-a avut ca principali protagonişti pe Pepe, Petrică Mîţu Stoian, Elena Iordan, Alin Pavelescu, Rodica Mitran.








