Monden

Râmnicu Vâlcea, muzical [47]

Vivaldi Rocks

Muzica este - pentru mulţi dintre noi - mult mai mult decât o simplă modalitate de a ne petrece timpul liber. Poate fi o parte esenţială a vieţii, la fel de necesară precum aerul pe care îl respirăm.

Vivaldi Rocks este un concept al Orchestrei Simfonice din Bucureşti. Un concept îndrăzneţ unde muzica rock întâlneşte muzica clasică, aducând pe aceeaşi scenă instrumente reci şi instrumente calde, mânuite de artişti cu abilităţi extraordinare. Fondatorii acestui concept sunt Alexandru Duţulescu, Cătălin Opriţoiu şi Gabriel Gheorghe, membri ai Orchestrei Simfonice Bucureşti.

Orchestra Simfonică Bucureşti a fost înfiinţată în 2007. A concertat în ţară, în Europa, în Asia şi în Statele Unite. Nume mari - Lara Fabian, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Sarah Chang şi Daishin Kashimoto - au susţinut concerte alături de Orchestra Simfonică Bucureşti. Concertele Vivaldi Rocks au fost prezentate pentru prima dată în anul 2024. Anul acesta, în acelaşi stil, a fost lansat şi concertul BEethoveen ROCKs. Din orchestră fac parte aproape o sută de artişti.

Anotimpurile lui Vivaldi se împletesc în Vivaldi Rocks cu energia legendelor rock Queen, Pink Floyd, Bon Jovi, Black Sabbath, Depeche Mode, Metallica şi Scorpions. O experienţă muzicală plină de forţă şi emoţie, în care artiştii, pe rând, prin voce şi instrument, cuceresc publicul şi transformă fiecare moment într-un spectacol fără egal. I-am admirat pe toţi deopotrivă şi am fost cucerită definitiv de Lavinia Săteanu, Bogdan Dumitraş, Cătălin Opriţoiu, Alexandru Duţulescu şi Gabriel Gheorghe.

Joi seară, Casa de cultură a sindicatelor a găzduit un concert de excepţie. Locuri ocupate până la ultimul. Publicul numeros s-a bucurat de o seară memorabilă, cu muzică de calitate, emoţie înaltă şi multă energie. Un eveniment care merită cu siguranţă un loc important în albumul muzical al oraşului! Un sold-out binemeritat, în care s-a cântat, s-a dansat şi s-a trăit muzica din plin.

La Casa de cultură a sindicatelor din municipiul Râmnicu Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...