Actualitate

NOPŢI ALBE (17)

Fără eclipsă. Ce-am ajuns!

Astăzi este eclipsă. De soare. A mai fost una în 1999. Pe 11 august. A noastră. A noastră, meritată pe deplin. Nimic n-a fost mai al nostru în acest capitalism. Şi în comunism am avut eclipsele noastre. Mai puţine de soare. Mai multe de iluminat electric, de apă curentă şi de mâncare. Astăzi nu avem nicio eclipsă. Să fie acolo, la ei. În Rusia, în Spania, în Islanda. Şi-au dat mâna să aibă eclipsa lor totală de soare. Europeni! Aşa se fac lucrurile. Peste capul României!

Fără eclipsă. Ce-am ajuns! Mai au şi alţii din eclipsa de astăzi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Se zvoneşte că ar fi vreo câteva sate prin vestul României, cu ceva din eclipsa asta. Vreun aranjament al ungurilor, cei care sunt tot timpul cu ochii pe Ardeal. De data aceasta, doar pe câteva sate de la graniţa de vest, se zice. Pe acolo urmează să treacă întunericul eclipsei de acum.

Trebuie să fie un aranjament în chestia asta. De la eclipsa totală de soare din 1999 şi până acum, au avut destul timp să se prindă că putem fi centrul Universului, aşa cum se ştie ca am şi fost în trecut. Pe vremea dacilor, când scrisul nu folosea la nimic. Eram telepatici până la ultimul. Vorbeam fără să se audă şi scriam fără să se vadă. Dacii, ce români! Aveau cu siguranţă eclipsa lor atunci când îşi doreau. Pe măsură ce au fost prădaţi de occidentali, şi-au mai pierdut din puteri. Toată Europa le-a vrut răul şi aşa se întâmplă şi acum. Fără eclipsă, noi care am avut eclipsa noastră când am vrut.

Au luat-o spaniolii pe toată. Şi islandezii. Şi ruşii. O ascund prin Asia, pe undeva. Ruşii ştiu cel mai bine să ia de la alţii când le lipseşte ceva. Şi le lipseşte întotdeauna câte ceva. Sancţiunile europene şi internaţionale au omis eclipsa şi iată ce se petrece acum. Şi-au luat din eclipsa noastră şi o trimit către Europa pe deasupra Ucrainei, pe care au pârjolit-o şi o pârjolesc şi acum. Ruşii, uitaţi de multă vreme de mamele şi de bunicile noastre, consolate la tinereţe şi la maturitate cu sovietici cuceritori. Rusia - de unde ne-a răsărit soarele zeci şi zeci de ani - putea să ne ofere şi un strop de eclipsă dacă eram ceva mai cooperanţi, în ultimul timp!

Fără eclipsă. Ce-am ajuns! Te dai pe mâinile unuia Bolojan şi aşa păţeşti. Te apucă reformele şi economiile la buget până rămâi fără eclipsă. Cum ar fi fost cu unul Ciolacu sau cu altul Grindeanu până acum? Împrumutau ei eclipsori de la băncile lumii să ajungă pentru toţi. Mă rog, pentru toţi cei plătiţi de la bugetul României, acolo unde eclipsorii se adună zi de zi, din buzunarul fiecăruia dintre noi. Cei plătiţi din eclipsorii produşi în mediul privat, să-şi pună pofta în cui! În cuiul lui Ciolacu, tare dureros după propriile-i mărturisiri. Bolojan s-a dat la excesul de eclipsori din buzunarul celor plătiţi de stat şi Bolojan trebuie să plece la el, în Ardeal. Să-l ia ungurii de nou, dacă au nevoie de unul care s-a dat la sursa noastră naţională de eclipsori.

Fără eclipsă. Ce-am ajuns! Eclipsa din 1999 a durat puţin. Mult mai mult durează cea instalată în noi, în urmă cu doi ani, greu de luminat cu toată lumina soarelui care străluceşte pe pământ. Eclipsa Călin Georgescu, aceea care stă să vină ca un val din adâncul sufletesc al milioane şi milioane de cetăţeni români.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...