Spectacol total în fief-ul handbalului românesc: o ediţie istorică a Memorialului „Constantin Tită” transformă arena de la poalele Capelei într-un reper european, unde vedetele de pe semicerc joacă pentru trofeu, iar spectatorii aruncă zâmbete de pluş pentru copiii aflaţi în suferinţă.
Un simbol pe parchetul unde a fost pionier
Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea se îmbracă în haine de sărbătoare în zilele de vineri şi sâmbătă, 14 şi 15 august 2026. Arena găzduieşte o nouă ediţie de gală a Memorialului „Constantin Tită”.
Pentru comunitatea locală, profesorul Constantin Tită (1942-2008), supranumit cu respect „Generalu’”, atât de colegii săi celebrii din studenţie, cât de cei care l-au cunoscut, reprezintă o legătură între trecutul glorios şi prezentul vibrant al sportului. Cadru didactic devotat şi mentor generos, el a ghidat paşii multor generaţii de elevi ca profesor de educaţie fizică.
Destinul său s-a contopit cu zidurile arenei vâlcene. În 1982, anul inaugurării edificiului sportiv din Vâlcea, cate avea să devină celebru, a fost numit primul director al Sălii Sporturilor „Traian”. A fost omul care a pus bazele logistice ale marilor succese ce aveau să urmeze.
De la salteaua de lupte la destinele presei sportive
Polivalent şi pasionat, „Generalu’” a practicat în tinereţe luptele, a jucat oină şi handbal. Ulterior, a activat ca arbitru şi a condus ca tehnician, pentru o scurtă perioadă, echipa feminină Voinţa - Prundvilchim Râmnicu Vâlcea în divizia secundă. În calitate de inspector de specialitate la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, a devenit o figură emblematică şi un martor-cheie al performanţelor handbalului vâlcean.
Dincolo de cifre şi funcţii, Constantin Tită a fost un „părinte” spiritual al presei sportive. Cu tact, meticulozitate şi o răbdare nesfârşită, îşi deschidea celebrele colecţii de ziare - adevărate mine de aur şi surse de informare sigură - oferind ziariştilor la un „pahar de vorbă” îndrumare şi ştiri calde.
Nume cunoscute ale jurnalismului de astăzi, precum Marian Ursescu, Dan Udrea sau Ovidiu Titi Ciutescu, şi-au legat primii paşi de sfaturile sale. De aceeaşi disponibilitate s-au bucurat, de-a lungul anilor, şi reporteri consacraţi ca Simona Sima, Gabriel Săndulescu, Gabriel Cârjaliu, Ionel Gerea ori Iuri Duţă.
Metamorfoza internaţională a unui turneu de tradiţie
Pentru a păstra vie memoria tatălui său, avocatul Constantin Cezar Tită a fondat, evident cu sprijinul decidenţilor în materie, Asociaţia Handbalului Vâlcean „Constantin Tită” şi a iniţiat acest eveniment omagial. Competiţia a devenit rapid o tradiţie de top în perioada de pregătire precompetiţională.
La începuturile sale, Memorialul se disputa în luna decembrie, între turul şi returul campionatului, reunind exclusiv formaţii din România. Turneul s-a transformat însă radical. Mutat în intersezon, în luna august, a primit oficial statutul de turneu internaţional începând cu ediţia din 2025.
Toate capitolele acestei istorii s-au scris şi continuă să se scrie pe parchetul Sălii „Traian”. Parteneriatul solid dintre asociaţie, clubul SCM Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipală transformă competiţia într-un test major înainte de startul Ligii Florilor şi al cupelor europene.
Careu de aşi din Liga Campionilor, la Vâlcea
Ediţia din acest an aduce pe semicercul vâlcean un veritabil careu de aşi al handbalului de pe continent. Alături de gazdele de la SCM Râmnicu Vâlcea, fanii vor vedea la lucru trei cluburi uriaşe:
- ŽRK Budućnost Podgorica: Campioana en-titre a Muntenegrului şi o prezenţă de elită în EHF Champions League;
- RK Krim Ljubljana: Campioana Sloveniei, o grupare cu o tradiţie legendară în cea mai importantă competiţie intercluburi.
- DVSC Skyline Debrecen: Una dintre forţele dominante din handbalul maghiar şi o rivală tradiţională a vâlcencelor în arenele europene din ultimele sezoane.
Programul de foc al confruntărilor pe semicerc
Miza sportivă va fi decisă într-un sistem electrizant de tip Final4. Semifinalele de foc au loc în prima zi a turneului, urmând ca trofeul şi medaliile să se împartă în confruntările decisive din ziua următoare.
Vineri, 14 august 2026 - semifinale:
17:00: ŽRK Budućnost - RK Krim OTP Group Mercator;
19:15: SCM Râmnicu Vâlcea - DVSC Kézilabda.
Sâmbătă, 15 august 2027 - finale:
17:00: Finala mică;
19:15: Marea finală pentru trofeu.
Intrarea liberă şi o ploaie de pluşuri pentru suflet
Organizatorii au decis ca intrarea la toate meciurile turneului să fie complet liberă, oferind publicului vâlcean ocazia de a umple tribunele până la refuz. Spectacolul din teren se va împleti însă cu o cauză nobilă.
Fanii sunt invitaţi să vină pregătiţi pentru momentele magice ale „ploii de pluşuri”. La semnalul organizatorilor, mii de jucării vor fi aruncate pe parchetul sălii. Toate aceste daruri vor fi colectate şi trimise către copii defavorizaţi din aşezăminte vâlcene cu profil umanitar, transformând o competiţie de elită într-un triumf al solidarităţii şi al generozităţii, exact aşa cum a trăit şi a predat profesorul Constantin Tită.









