Vâlcea pierde pe unul dintre pilonii săi culturali de bază.
Traian Dobrinescu, filolog, jurnalist, profesor şi om politic, nume de referinţă pentru jurnalismul de după 1989 şi un scriitor fin, a plecat discret dintre noi la vârsta de 77 de ani, în urma unei lupte crâncene cu o boală gravă.
Seniorul cuvântului liber s-a stins discret la 77 de ani, Uniunea Scriitorilor din România confirmând oficial decesul luni, 3 august 2026.
Traian Dobrinescu a aparţinut acelei generaţii de intelectuali care au avut curajul să reconstruiască spaţiul public românesc imediat după 1989.
Filologul şi-a legat definitiv numele de libertatea presei prin contribuţia adusă la fondarea ziarului „Curierul de Vâlcea”, primul cotidian particular independent din ţară, un pas curajos într-o perioadă plină de incertitudini.
Dincolo de efervescenţa redacţiilor şi de mandatul de deputat obţinut în 2012, Traian Dobrinescu a rămas mereu fidel dragostei sale de-o viaţă - literatura.
Condeiul său percutant a disecat în profunzime condiţia umană. A lăsat în urmă pagini de rafinament, luciditate şi complexitate. Scrierile sale reflectă un spirit critic rafinat, o profundă înţelegere a condiţiei umane.
Personalitate cu un parcurs de viaţă absolut fascinant, Traian Dobrinescu lasă în urmă o moştenire culturală deosebită.
Astăzi, cerneala s-a preschimbat în lacrimi. Rămâne însă moştenirea unui intelectual complet, plecat discret şi grăbit spre nemurire.
Vâlcea pierde nu doar un prieten al artelor, ci şi una dintre personalităţile marcante a vieţii publice şi culturale care au contribuit decisiv la dezvoltarea presei independente, a literaturii şi a culturii române.
Traian Dobrinescu - repere biografice ale unei vieţi de roman
• Născut: 23 mai 1949 în comuna Orleşti, judeţul Vâlcea.
• Decedat: 3 august 2026.
• Familia: soţia - Lenuţa, economistă; fiu - Tudor, n. 1979; Alexandra - fiică, n. 1980.
• Urmează cursurile claselor primare în comuna natală şi apoi studiile liceale la Liceul „Nicolae Bălcescu” (în prezent Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”) din Râmnicu Vâlcea.
• 1967-1972: student la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
• 1972-1989: profesor de limba şi literatura română.
Presă, management cultural şi experienţe de viaţă
• 1990: la 19 ianuarie, co-fondator al ziarului „Curierul de Vâlcea”, primul cotidian particular independent din România postdecembristă.
• 1992: a înfiinţat publicaţia „Informaţia Zilei”, pe care a condus-o până în anul 1994.
• 1991: a participat la fondarea Teatrului de Stat „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, unde în calitate de director, a coordonat montarea primelor spectacole ale noii instituţii: „În aşteptarea lui Godot” de S. Beckett - în regia lui Petru Vulcărău şi „Libertate conjugală” de Dario Fo şi „Franca Rame” - în regia lui Silviu Purcărete.
• 1992: activează ca jurnalist şi corespondent de război în timpul conflictului armat din Transnistria.
• Mijlocul anilor '90: începe o etapă de pionierat în afaceri, gestionând timp de patru ani două exploatări forestiere în taigaua din Siberia.
Activitate literară
• Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
• 1990: debutează editorial în volumul colectiv de proză „Preludii epice”.
• 2002: publică primul volum individual de poezie, „Cântec de violoncel. 60 de texte lirice”.
• 2004: apare al doilea volum de versuri, intitulat „Urme. 51 de texte lirice”.
• 2008: revine la proză şi publică romanul „Când Dumnezeu îmi spunea pe nume”.
• 2013: lansează romanul „Cei morţi înainte de moarte”, premiat de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor cu distincţia „Cartea Anului”.
• 2014: publică volumul de poezie „Şi urme vor rămâne toate”.
• 2016: „Nu te opri, nu te întoarce”, roman autobiografic pentru care a primit premiul „Cartea de Proză a Anului”.
Activitatea politică şi legislativă
• 9 decembrie 2012: este ales deputat în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Liberal Vâlcea pentru legislatura 2012-2016, susţinând drepturile scriitorilor şi promovarea culturii.
Drum lin printre stele, Profesore!
„Tata a plecat... A plecat spre viaţa adevărată. A plecat discret, aşa cum şi-a dorit.
A fost un om mândru şi Dumnezeu i-a dat cu ce se mândri. A construit case şi oameni. A creat, s-a instruit, a modelat realităţi şi spirite. A trăit la maxim! Finalul, însă, l-a găsit smerenit. Şi din motivul ăsta scriu, mai ales pentru cei care l-au cunoscut, respectat şi iubit.
Dorinţa lui a fost ca totul să se întâmple rapid, cu maximă discreţie, demn, exclusiv în familie. Manifestările ritualnice, un „ultim drum” sau un „ultim omagiu” nu erau deloc pe placul lui, mai ales când credea că viaţa adevărată abia după marele salt începe.
Ţineţi-l minte aşa cum a fost, păstraţi amintirea lui aşa cum v-aţi creat-o, spuneţi o rugăciune şi trăiţi drept şi din plin! Nu vă întristaţi! Bârfiţi-l la un pahar de vin (aşa cum m-a rugat pe mine să o fac)! Iubiţi! Astea au fost dorinţele lui. De sus, astea vor fi cu adevărat apreciate şi primite.
Dumnezeu să-l ridice sus, sus, sus, în lumina şi dragostea Lui!
P.S.: Nu şi-a dorit coroane (în afară de cea de la Dumnezeu), nu şi-a dorit condoleanţe. A vrut un gând acolo, în liniştea şi intimitatea fiecăruia. Celor care, totuşi, trimit condoleanţe le mulţumim şi le cerem deja iertare pentru că nu le putem răspunde (acum)!...”
Acest mesaj tulburător al fiului său, Tudor Dobrinescu, poate fi citit pe reţelele social-media.
