Una dintre cele mai importante baze de recuperare medicală din România va fi modernizată din fonduri europene. Proiectul include consolidarea clădirii, dotări medicale de ultimă generaţie şi construirea unei piscine acoperite cu apă termală.
Una dintre cele mai cunoscute unităţi medicale de recuperare din judeţul Vâlcea intră într-un amplu proces de modernizare. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea completă a Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Călimăneşti, investiţie finanţată din fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de euro.

Contractul are un termen de execuţie de 24 de luni, iar la finalul proiectului clinica va beneficia de condiţii moderne de tratament, infrastructură complet reabilitată şi echipamente medicale de ultimă generaţie.
Clădirea, cunoscută de generaţii întregi de vâlceni drept „Vila Oltul”, are o istorie de peste un secol. Construită în anul 1920 ca hotel, aceasta a fost grav afectată de un incendiu în 1959, fiind reconstruită şi transformată ulterior în clinică medicală. În anul 2021, Consiliul Judeţean Vâlcea a achiziţionat imobilul cu scopul de a-i reda strălucirea şi de a păstra destinaţia sa medicală.
„Ne dorim ca toţi cei care trec pragul acestei clinici să găsească aici condiţii moderne şi servicii de top”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Proiectul prevede lucrări complexe de consolidare seismică, reabilitare şi modernizare a clădirii, refacerea acoperişului şi amenajarea spaţiilor exterioare. Totodată, vor fi montate panouri fotovoltaice, iar pacienţii vor beneficia, în premieră, de o piscină acoperită cu apă termală, destinată programelor de recuperare.
Pe lângă lucrările de infrastructură, clinica va fi dotată cu aparatură şi echipamente medicale de ultimă generaţie, menite să ridice standardul serviciilor oferite pacienţilor.
Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Călimăneşti reprezintă un reper la nivel naţional în domeniul recuperării medicale şi al tratamentelor balneare, fiind unul dintre puţinele centre din România unde pacienţii beneficiază de proceduri balneare gratuite, decontate în cadrul sistemului public de sănătate.
Prin această investiţie europeană, administraţia judeţeană îşi propune să transforme clinica într-un centru medical modern, capabil să ofere condiţii de tratament la standarde europene şi să consolideze statutul staţiunii Călimăneşti ca una dintre cele mai importante destinaţii balneare din România.









