Suntem la jumătatea probelor scrise ale examenului de maturitate. Probele scrise ale bacalaureatului au început luni, s-au amânat de marţi pe miercuri din cauza caniculei şi continuă, probabil mâine, cu cea de-a treia şi ultima probă. Prima dintre probe, care nu se punctează niciodată, este însă aceea a temperaturilor extreme în care are loc acest eveniment personal, unic, în viaţa unui licean. Se numeşte examen de maturitate, dar nu pare a fi decât unul de rezistenţă la condiţii extreme de lucru. Ceva nu e bine, evident. Lumea se schimbă, clima se schimbă şi ea şi - vorba cuiva - nici oamenii nu pot sta pe loc. Printre tinerii care stau astăzi în bănci copleşiţi de căldură, transpiraţi şi derutaţi, se găsesc şi oameni care ştiu foarte multă carte fără a avea însă şi antrenament de lucru cu metalul topit dintr-un furnal. La volumul de cunoştinţe, cerut îndeobşte de programele noastre de învăţământ, se adaugă şi schimbările climaterice din ultimele decenii, toate în direcţia creşterii în intensitate a pârjolului de la începutul verii, perioada tradiţională a examenelor şcolare de la noi. O fi fost bine în a doua jumătate a secolului trecut, dar, de câteva zeci de ani, nu mai este bine deloc.
M-am bucurat să observ o oarecare flexibilitate a celor care organizează examenul de bacalaureat la nivel naţional. S-a amânat o probă pentru ziua următoare, anunţată ca fiind mai blândă de meteorologi şi, în urmă cu câteva ore, elevii - care n-au ajuns în săli din cauza furtunilor - au fost anunţaţi că pot da proba de azi, imediat după prânz, folosind subiectele de rezervă. Învăţăm să organizăm modelând şi asta este foarte bine. Poate învăţăm să şi guvernăm aşa.

Modelarea pe parcursul unei operaţiuni este o calitate, nu un defect dacă ea urmăreşte să maximizeze beneficiul urmărit. Facem deseori în viaţa personală aşa, dar nu şi în cea instituţională, cum s-a văzut atât de clar în trecut. Mă bucur să văd că o instituţie, învăţământul românesc, a avut puterea să schimbe lucruri uşor de schimbat pentru a îmbunătăţii condiţiile în care se ţine examenul de maturitate la noi. Scopul acestor examene nu este acela de a pune pe tinerii români în dificultate, ci acela de a marca trecerea de la adolescenţă la tinereţe, de la viaţă socială protejată la viaţă asumată cultural, juridic, social. Examenul de maturitate. Se numeşte chiar aşa, foarte clar şi foarte corect. Tinerii români vor încheia mâine acest examen şi-mi doresc să-l încheie cu note bune. Să-l treacă, în primul rând. Examenul de maturitate nu este o olimpiadă cu podium şi câştigători. Odată trecut, el nu face decât să marcheze momentul în care începe o nouă etapă în viaţă, una a responsabilităţii totale pentru fiecare lucru învăţat, pentru fiecare lucru practicat şi pentru relaţia directă cu toţi cei din jur. Este un prag de trecere spre ceva nou, necunoscut.

deputat Eugen Neaţă