Politică

Eugen Neaţă: Vâlcea festivalurilor, al artelor şi al bucuriei

Întâlnirea cu un vâlcean de origine, revenit când şi când pe aici, mare profesionist în domeniul lui de activitate, aflat atât de departe de locul în care s-a născut, în oraşe mari de pe graniţa cu vecinii sau şi mai departe, în lumea largă, întâlnirea de acest gen este întotdeauna nu numai un mare prilej de bucurie a revederii, ci şi o confirmare a faptului că Vâlcea şi Râmnicu Vâlcea sunt pe drumul cel bun al creşterii şi al modernizării. Nimic nu este mai clar pentru proaspătul revenit acasă cum este strălucirea unui municipiu a cărui prăfuială devenise o constantă în anii nouăzeci. Prin comparaţie, Râmnicu Vâlcea de acum este mai mare cu câteva cartiere, deja. Unul foarte vizibil, de o parte şi de alta a bulevardului Dem Rădulescu şi altele, mai mici şi mai cochete, depăşindu-i graniţele spre şi în localităţile învecinate: Budeşti, Mihăieşti, Govora, Ocnele Mari, Vlădeşti, Bujoreni şi Dăeşti.

Râmnicu Vâlcea creşte ca o metropolă şi, în ciuda dimensiunilor sale din ce în ce mai mari, este mai bine îngrijit, mai luminos şi mai primitor decât în trecut. La fel judeţul, în ritmuri mai scăzute din punct de vedere al dinamicii arhitecturale, dar înnoit structural cu o reţea de drumuri recent modernizate şi cu localităţi în care utilităţile oferite populaţiei apropie satele vâlcene de oraşele în care trăim. Puţine zone locuite se mai găsesc acum în afara reţelelor electrice, de apă, de canalizare, de gaze naturale şi de drumuri asfaltate şi de reţele de comunicaţii. Şi, mai niciunele, în afara proiectelor în derulare, de completare a reţelelor locale de utilităţi.

Aflu de la cunoscutul meu venit de departe, că vede localităţile rurale mult mai îngrijite decât în trecut, ceea ce confirmă că, pe măsura modernizării, localnicii îşi schimbă atitudinea faţă de bunurilor comune din localitatea lor. Aşa se întâmplă de obicei, lucrul bine făcut atrage respect şi îndemnă pe toată lumea la contribuţii pentru a merge la nivelul următor. Noi, trăitorii de zi cu zi în miezul acestor creşteri şi modernizări, vedem mai puţin salturile importante pe care localitatea şi judeţul în care trăim le-a făcut în ultimii ani. Ne dorim mai mult şi e sănătos să ne dorim mai mult, să pretindem administraţiilor locale, regionale şi naţionale să ofere mai mult utilizând, resursele asigurate chiar tot de noi. E nevoie însă ca, din când în când, să marcăm profitul, cum se spune, să constatăm cu bucurie şi cu onestitate paşi buni făcuţi la nivel local, regional şi naţional. Suntem în plin anotimp al bucuriilor. Al odihnei anuale a tuturor celor care au avut de lucru în şcoli, în companii, în instituţii cu capital privat sau de stat. Vacanţa cea mare şi concediul cel lung. Pentru joacă, pentru distracţie, pentru odihnă, pentru aventură. Judeţul Vâlcea şi marea majoritate a localităţilor lui din zone culturale cunoscute şi din staţiuni balneoclimaterice cu renume naţional şi internaţional, oferă oamenilor de pretutindeni servicii extrem de potrivite pentru toate generaţiile de români. Tabere şcolare, parcuri de aventură şi aqva-park-uri, ştranduri şi piscine, trasee montane. Şi, deasupra tuturor, o serie de spectacole şi expoziţii de artă, de festivaluri muzicale pentru toate gusturile, cum am mai spus aici.

Chiar acum, se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea The Jazz Cave Festival 2026. Urmează renumitul Open Air Blues Festival Brezoi 2026. Festivalul naţional de folclor Cântecele Oltului, la Călimăneşti. Şi aşa mai departe, până la sfârşitul anului. Vâlcea festivalurilor, al artelor şi al bucuriei, a spus la finalul discuţiei cunoscutul meu care s-a întors de departe să-şi viziteze familia în care s-a născut.

deputat Eugen Neaţă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...