Monden

Bikers for Humanity Rock Fest – Ziua 3

Brezoiului Lumii – un vis al celui mai inspirat organizator de concerte din Râmnicu Vâlcea, event manager al localului Aby Stage Bar, preşedinte al asociaţiei Mentor Rock, Mihai Răzvan Mugescu. Promotor al muzicii rock şi al concertelor live în Râmnicu Vâlcea.

Fenomenul Brezoi s-a născut din îndrăzneala lui Miţă, aşa cum îl ştiu apropiaţii. Singurul care a reuşit să unească melomani din ţară şi din lume. Creatorul festivalului Open Air Blues Festival, aduce an de an nume internaţionale de pe scena muzicii blues, jazz, rock şi folk.

Dorinţa de a avea un loc în care natura, oamenii şi muzica live se întâlnesc, graţie îndrăznelii lui Mihai Răzvan Mugescu şi a prietenilor lui.

Platoul din Ţinutul Lotrilor devine loc de poveste, în fiecare lună a verii. Pe un fundal montan, anume ales şi într-un cadru cu o acustică perfectă, în audiţia unui public minunat, an după an se scriu aici noi file de istorie a muzicii rock, jazz, blues, folk, într-o ţară cu potenţial artistic limitat şi într-un judeţ cu puţine resurse de acest fel.

Ziua trei s-a încheiat sâmbătă la miezul nopţii. Outflow, Dora Gaitanovici, Om la lună, Bosquito şi Cargo au oferit momente memorabile publicului meloman.

Bikers for Humanity poartă cu mare mândrie, echilibrul fantastic dintre inimile care oferă şi spiritul care creează şi livrează artă.

La Bikers for Humanity Rock Fest, Brezoi, judeţul Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...