Politică

Eugen Neaţă: Produs vâlcean, în prim-planul atenţiei publice

Avincis este o marcă de vinuri româneşti, produse în regiunea viticolă a Drăgăşanilor, pe domeniul Vila Dobruşa. Am povestit aici - cu ceva timp în urmă - aventura completă a unei vizite făcută pe domeniu şi în interiorul cramei, urmată de o degustare a celor câteva soiuri de licori produse aici. M-a impresionat atunci prezentarea istoricului de familie al acestei podgorii şi al drumului ei în timp, de la o generaţie la alta de oameni pasionaţi şi pricepuţi. Cristiana şi Valeriu Stoica sunt cei care dau suflet acestei premiate mărci româneşti. Înconjuraţi de un colectiv de oameni al căror obiectiv anual este o producţie la standardul consfinţit de medaliatele soiuri Avincis (https://www.avincis.ro). Zilele trecute, a venit Avincis la noi, la Râmnicu Vâlcea, pentru o degustare organizată, de asemenea, aşa cum se face în lumea celor mai buni. Şi nu a venit singură, această marcă de vinuri, ci însoţită de cei doi părinţi ai săi: Cristiana şi Valeriu Stoica.
Am petrecut câteva ore minunate, alături cei doi şi de invitaţii lor, în admiraţie pentru cei care construiesc marca Avincis şi pentru licoarea în sine, atât de misterioasă şi de atractivă pe piaţa naţională şi europeană a vinurilor de prim rang. Cu Valeriu Stoica, am avut timp să stau de vorbă despre judeţul Vâlcea şi despre ce are de oferit lumii întregi, dar şi despre lipsa unui drum rapid care să îl lege de autostradă şi de alte drumuri expres. Valeriu Stoica are perspectiva naţională a unui vechi liberal şi experimentat politician, implicat pentru o lungă perioadă şi în guvernarea naţională. Ştie cât de grav este pericolul izolării judeţului nostru, şi din punct de vedere economic, şi din punct de vedere cultural, şi din punct de vedere social. Este unul dintre ambasadorii intereselor vâlcene în plan naţional.
A fost o mare bucurie să fim împreună pentru câteva ore, la L'Accademia del Gusto din Râmnicu Vâlcea, la prezentarea vinurilor Avincis, produse pe domeniul Vila Dobruşa, de lângă Drăgăşani. Mulţumiri pentru ospitalitate organizatorilor - Cristiana şi Valeriu Stoica - şi neîntrecutului Florin Burcă, sufletul localului care ne-a găzduit. Mulţumesc!

Eugen Neaţă, deputat

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...