Astăzi este ziua mea. Aniversarea. O sărbătoresc într-un fel anume. Am scris şi anii trecuţi despre acest eveniment personal şi despre modul în care înţeleg să mi-l petrec.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine, aniversarea este nu numai o referinţă calendaristică, ci şi un mare moment al recunoştinţei pentru ce am primit de la viaţă şi de la oamenii de care m-am înconjurat. Fiecare dintre ei mi-a oferit câte ceva ce a contat pe drumul pe care merg. Viaţa însăşi, de la părinţii mei. Iubirea, de la întreaga familie. Copilăria minunată, în mijlocul prietenilor de aceeaşi vârstă. Buchiseala cărţilor şi înţelegerea dintâi a lumii, de la primii mei dascăli şi până la ultimii, la nivel universitar. Prietenia şi bucuria muncii în echipă, de la colegii din Poliţia Română, alături de care am parcurs cel mai important drum profesional. Consistenţa cu care particip la viaţa parlamentară de acum. Iniţiativele legislative, multe şi diverse, toate dedicate rezolvării unor probleme reale ale oamenilor care trăiesc şi muncesc în România, inspirate de ei înşişi, în mod direct sau prin intermediul presei şi al asociaţiilor lor, documentate cu sprijinul unui mare număr de specialişti şi susţinute de un şi mai mare număr de parlamentari, pe drumul de la înregistrare la votul final. Cum să nu fi recunoscător acestei mari mulţimi de oameni care te ajută să parcurgi drumurile simple sau complicate ale vieţii, fără să-ţi ceară nimic altceva în schimb decât să fi mai bun, mai sensibil şi mai performant decât oricine altcineva?
Nicio viaţă demnă de respect nu este posibilă fără contribuţia celor în mijlocul cărora trăieşti. Am fost ferit, prin educaţia pe care am primit-o şi datorită unui anume mod de a înţelege şi de a face lucrurile, de tentaţiile puterii de orice fel. Îmi place să cred că valorile şi principiile mele de viaţă m-au ţinut cu picioarele pe pământ, în permanentă comunicare cu oamenii şi în deplin respect pentru privilegiul de a fi împreună pe acest pământ.
De la ei vine optimismul meu, plăcerea de a dialoga şi de a fi tot timpul gata să pun umărul la ceea ce a mai rămas de făcut.
Mirela, soţia mea, şi Teodora, fiica mea.
Am învăţat de la oamenii din jurul meu să fiu cel care sunt acum şi vreau ca ei să ştie de la mine, direct, că sunt primii la care mă gândesc când răsare soarele de ziua mea. În fiecare an.

Eugen Neaţă, deputat