Administraţie

Galicea renunţă la „Zilele Comunei”

Veşti deloc bune pentru locuitorii din Galicea. După ce la Şirineasa a fost anulat Festivalul Căluşului, o altă administraţie locală din judeţul Vâlcea anunţă că renunţă, cel puţin în acest an, la unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale comunităţii.

Primarul comunei Galicea, Florin Alexandru Mărăcine, a transmis că „Zilele Comunei” nu vor mai fi organizate în 2026. Motivele invocate sunt legate de situaţia economică şi de presiunea tot mai mare asupra bugetului local.

„Ţinând cont de contextul socio-economic, inclusiv creşterea taxelor, am decis ca anul acesta să nu mai organizăm Zilele comunei! Vă mulţumim pentru înţelegere!”, a transmis edilul.

Decizia vine într-o perioadă în care multe administraţii locale caută soluţii pentru reducerea cheltuielilor, pe fondul costurilor tot mai mari şi al resurselor financiare limitate.

Nu este un caz izolat. La Şirineasa, autorităţile au anunţat încă din timp anularea Festivalului Căluşului, unul dintre cele mai cunoscute evenimente tradiţionale din zonă. Festivalul aduna anual formaţii de căluşari şi atrăgea numeroşi participanţi, fiind considerat un reper pentru păstrarea tradiţiilor populare.

În aceste condiţii, tot mai mulţi localnici se întreabă dacă este vorba doar despre o măsură temporară sau dacă şi alte evenimente locale ar putea avea aceeaşi soartă în perioada următoare.

Pentru comunităţile rurale, astfel de manifestări au însemnat întotdeauna mai mult decât spectacole şi concerte. Ele au fost ocazii de întâlnire pentru oameni, momente în care tradiţiile locale erau puse în valoare şi transmise mai departe. Iar atunci când dispar din calendar, mulţi simt că lipseşte ceva din viaţa comunităţii.

Deocamdată, atât la Galicea, cât şi la Şirineasa, tradiţia ia o pauză. Rămâne de văzut dacă anul viitor aceste evenimente vor reveni sau dacă dificultăţile financiare vor continua să schimbe agenda locală.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...