Politică

Declaraţie politică!

Eugen Neaţă: Handbalul pe care îl iubim

Noi, la Râmnicu Vâlcea, avem pretenţia că ne pricepem la handbal. Ca spectatori, bineînţeles.
Am urmărit, din tribune, o echipă care a făcut istorie naţională şi internaţională în handbalul feminin, de la înfiinţarea sa, în 1973, timp de patruzeci de ani. Este vorba despre Oltchim, echipa care şi-a trecut în palmares o finală de Champions League (2010), cinci semifinale, Cupa IHF ( 1984 şi 1989), Supercupa Europei (1984), Cupa Cupelor (2007), Trofeul Campioanelor (2007). Pe plan intern, Oltchim a câştigat de 19 ori Liga naţională, de 14 ori Cupa României şi o dată Supercupa României. I-a urmat SCM Râmnicu Vâlcea, învingătoare în Liga naţională (2013, 2019), câştigătoare a Cupei României (2020) şi a Supercupei (2018, 2020). Semifinalistă în Liga Campionilor (2013) şi sfertfinalistă a Ligii europene (2022, 2023). Vitrina este plină cu trofeele obţinute de vâlcence la handbal feminin. Şi, pe măsura obţinerii acestor trofee, publicul vâlcean a dezvoltat o pasiune aparte şi, evident, o bună cunoaştere a subtilităţilor acestui sport de echipă.
La toate acestea m-am gândit pe drumul de la Râmnicu Vâlcea la Budapesta, zilele trecute, când am fost să văd la faţa locului Final Four-ul Champions League la handbal feminin. Confruntarea a avut ca protagoniste echipele Brest Bretagne Handball (Franţa), CSM Bucureşti (România), Győri ETO FC (Ungaria) şi Metz Handball (Franţa). S-au jucat două semifinale: Brest Handball- Győri ETO FC (30-31), Metz Handball-CSM Bucureşti (32-27), finala mică Brest Handball-CSM Bucureşti (26-32) şi marea finală Győri Audi ETO FC-Metz Handball (29-31). Câştigătoarea Champions League: Metz Handball. Echipa noastră, CSM Bucureşti, a primit medaliile de bronz în acest an. Dar nu despre rezultatele acestei competiţii vroiam să vorbesc aici. Nici despre drumul pe care l-am făcut şi care a meritat efortul din toate punctele de vedere. Şi nici despre calitatea handbalului jucat de cele patru echipe. Cele mai bune din Europa, în 2026! Noi, vâlcenii, aşa cum am spus, suntem obişnuiţi cu handbalul de foarte înaltă calitate, care se joacă de peste cincizeci de ani în sala sporturilor din municipiul în care trăim. Uimirea mea este legată de sala MVM Dome din Budapesta, în care m-am aflat alături de cei peste 22.000 de spectatori veniţi din toate zările. Impresionantă, într-adevăr! Sunt stadioane de fotbal care nu pot primi atâţia spectatori.
MVM Dome din Budapesta o face şi spaţiile oferite sportivilor şi publicului spectator sunt extrem de generoase (vezi imaginile). Şi, în acest spaţiu sportiv ieşit din comun, am văzut români susţinându-şi echipa cu un entuziasm pe măsura evenimentului şi a spaţiului oferit de organizatori. Am fost într-un templu al handbalului european şi m-am bucurat de sportul acesta care, pentru noi vâlcenii, înseamnă atât de mult!

Eugen Neaţă, deputat

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...