Pentru mine, ieri a fost ziua absolventului. Ieri, nepotul meu, Vladimir Tonescu, ne-a invitat la festivitatea de absolvire a Colegiului naţional Alexandru Lahovari, din Râmnicu Vâlcea. Le-am însoţit la acest eveniment pe mama lui Vladimir şi pe fiica mea şi verişoara lui, Teodora. Pentru învăţătura de carte este nevoie întotdeauna de doi: dascălul şi elevul lui. Primul - mare meşter în transmiterea de cunoştinţe şi în formarea şi şlefuirea oamenilor la vârsta copilăriei şi a adolescenţei. Al doilea - un vulcan de curiozitate, gata oricând să invadeze cu întrebări pe adulţii din apropierea sa. Astăzi este Ziua Învăţătorului. În mod tradiţional şi istoric, este ziua tuturor adulţilor care, folosind instituţia şcolii, îi ajută pe copii şi pe adolescenţi să parcurgă drumul de la primul cuvânt rostit/scris/citit şi până la poarta unei universităţi. Am povestit în repetate rânduri pe această pagină amintiri din copilăria mea şcolară. Sunt la fel de bogate şi de frumoase ca ale dumneavoastră. Despre primul pas în curtea unei şcoli, despre cuvintele bune de întâmpinare rostite de educatoare/învăţătoare/profesoară şi despre dorul de colegi pe timpul vacanţelor de vară. Despre cărţi citite, despre boroboaţe înfăptuite de unul singur sau împreună cu prieteni de aceeaşi vârstă, despre toate sentimentele a căror putere a crescut împreună cu vârsta, pe băncile şcolilor prin care am trecut. De la şcoala primară şi până în pragul universităţii, cum am spus. Pe acest drum ne însoţeşte întotdeauna un învăţător. Pentru unii, acesta a apărut mai întâi acasă în chip de părinte, de bunic şi, mai rar, de frate mai mare şi mai experimentat. A continuat mai apoi ca educatoare - un fel de prietenă de joacă şi de protector - în absenţa familiei. Învăţător, cu acest nume, la şcoala primară, blând şi înţelegător, dispus să-ţi poarte mâna cu creion pe coala de hârtie şi să silabisească fiecare cuvânt alături de învăţăcei. Şi, apoi, profesor de gimnaziu sau de liceu, antrenor de performanţe şi deschizător de noi drumuri până, hăt departe, în universul infinit sau în universul interior al omului pe cale să devenim.
Şi, al doilea din această echipă, elevul. Cândva - fiecare dintre noi, acum - Vladimir, nepotul meu. Cei doi din învăţământul românesc. Învăţătorul şi elevul său.
Vladimir încheie o mare aventură. A învăţat multă carte la colegiul de prim rang pe care l-a absolvit. A şi aplicat multe dintre cele pe care le-a învăţat, în grupurile de cercetare pe care le-a frecventat. A câştigat competiţii şcolare. Cele de robotică, în primul rând. Pe toate aceste drumuri a avut alături un învăţător pasionat, dăruit elevilor săi. O întreagă cancelarie de dascăli, ca noi toţi. Pentru el ziua absolvirii nu este decât ziua unui nou început. Acest lucru l-a descoperit pe traseul de elev de şcoală primară, de gimnaziu şi de liceu. Drumul merge mai departe până acolo unde elevul ajunge să fie propriul învăţător. Pentru că ce altceva suntem noi adulţii de acum pentru noi cei care învăţăm zi de zi să fim mai buni, mai morali şi mai pricepuţi? Nişte învăţători, nu-i aşa? Astăzi este Ziua Învăţătorului, adică a tuturor adulţilor care îi învaţă carte pe copii în şcolile din România.
Este şi ziua elevului care beneficiază de munca învăţătorului.
La mulţi ani, Vladimir - cu ocazia zilei unice pe care ai sărbătorit-o ieri - şi la mulţi ani tuturor învăţătorilor cu care ai parcurs acest drum!
De ziua tuturor învăţătorilor, indiferent de poziţia pe care o ocupă în şcolile româneşti. La mulţi ani!
Eugen Neaţă, deputat
