Moartea nu a avut răbdare cu istoria. Miercuri, 27 mai 2026, cu doar o singură zi înainte de a împlini borna uluitoare de 113 ani, inima locotenent colonelului în retragere Ilie Ciocan a încetat să mai bată. Anunţul trist, făcut de primarul comunei vâlcene Galicea, Florin Mărăcine, a lăsat în urmă o comunitate îndurerată şi o ţară fără cel mai longeviv fiu al ei din toate timpurile. S-a stins cel mai în vârstnice bărbat din Europa şi al doilea cel mai bătrân om din întreaga lume. Un destin ca un roman, început în zorii Primului Război Mondial, s-a încheiat discret, lăsând în urmă o moştenire spirituală de nepreţuit.
Copilăria desculţă şi pâinea amară a orfanului
Ilie Ciocan a venit pe lume la 28 mai 1913 (10 iunie după calendarul gregorian), în satul Cremenari din judeţul Vâlcea, într-o Românie care încă nu îşi întregise graniţele. Născut într-o familie simplă de agricultori, Tudor şi Ioana, destinul i-a testat rezistenţa încă din primii ani. La doar 6 ani a rămas orfan de tată, iar la 12 ani şi-a pierdut şi mama. Singur în faţa unei lumi aspre, Iliuţă a învăţat supravieţuirea păzind vacile şi oile prin sat, acceptând adesea ca singură plată o simplă bucată de pâine. Acele vremuri de restrişte i-au oţelit, însă, trupul şi spiritul pentru încercările ce aveau să vină.
Dragostea timpurie şi chemarea armelor
La vârsta de 18 ani, tânărul Ilie a ales să îşi întemeieze propria familie, căsătorindu-se în ianuarie 1932 cu Floarea Maria Obogeanu, o femeie cu şapte ani mai în vârstă decât el. Destinul i-a binecuvântat cu şase copii - trei fete şi trei băieţi. Însă liniştea căminului a fost brutal întreruptă de zgomotul de cizme militare. Mobilizat la 22 de ani în Regimentul 6 Artilerie Piteşti, Ilie Ciocan a fost trimis în anul 1941 direct în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial. Ca mitralior şi curier, a înfruntat iadul de pe Frontul de Est la Odessa şi în sângerosul Cot al Donului, mărşăluind apoi pe Frontul de Vest prin Ungaria până în Cehoslovacia.
„Scutul divin” şi calul credincios din mijlocul iadului
Dincolo de ororile războiului, colonelul a purtat mereu în suflet o amintire sacră legată de camaradul său necuvântător. Rămas adesea fără muniţie, Ilie era cel trimis la aprovizionare, călare, prin ploi de gloanţe şi noroaie adânci. Peste decenii, veteranul povestea cu lacrimi în ochi cum calul său, o fiinţă aproape mistică, necheza şi îşi scutura capul în semnul crucii de trei ori înainte de pericol, avertizându-l. Animalul se târa pe genunchi pentru a-şi salva stăpânul din calea schijelor. „Calul meu mi-a fost cea mai apropiată fiinţă în război şi m-a protejat ca un scut divin”, mărturisea eroul la împlinirea a 111 ani, când rememora cum s-a întors acasă nevătămat, în 1945, lăsat la vatră pentru a-şi creşte copiii.
Bătrâneţea sfidătoare şi triumful asupra medicilor
După război, viaţa şi-a reluat cursul calm, deşi lipsit de soţia sa Floarea, mutată la cele veşnice în 1992. Ilie Ciocan a continuat să sfideze legile biologice. A mers pe bicicletă până la respectabila vârstă de 90 de ani. La 93 de ani, după ce a alunecat în zăpadă şi şi-a fracturat piciorul, bătrânul a refuzat cu încăpăţânare ghipsul medicilor, vindecându-se miraculos prin propria voinţă. Până la vârsta de 103 ani, citea zilnic Biblia şi ziarele fără a avea nevoie de ochelari, păstrându-şi mintea limpede chiar şi după ce, ulterior, auzul şi vederea au început să-l părăsească.
Recordurile longevităţii şi recunoaşterea mondială
Ultimii ani din viaţă l-au transformat pe „nea Ilie” dintr-un bunic iubit al satului într-o legendă de calibru mondial. În noiembrie 2024, a devenit cel mai bătrân om în viaţă din Europa. Ulterior, a doborât rând pe rând toate recordurile de longevitate documentate în spaţiul românesc şi balcanic, fiind validat oficial de Gerontology Research Group drept cel mai vârstnic veteran al celui de-al Doilea Război Mondial de pe întreaga planetă.
Onorat cu titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, şi avansat la gradul de maior, iar ulterior locotenent colonel în retragere, numele său a făcut înconjurul presei internaţionale. Pentru consăteni, însă, el a rămas acelaşi om cald, care a traversat un secol de foamete, războaie şi schimbări de regimuri politice.
Odată cu plecarea sa, Galicea şi România pierd mai mult decât un deţinător de recorduri; pierd ultimul martor ocular al unei lumi apuse. Drum lin în lumină, veterane!
