Economic

ASF aprobă transmiterea către ESMA şi Colegiul CCP.RO a Raportului de evaluare a riscurilor privind Contrapartea Centrală

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de astăzi, transmiterea către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) şi către Colegiul CCP.RO a Raportului de evaluare a riscurilor, în conformitate cu prevederile Regulamentului european EMIR.

Transmiterea documentaţiei către ESMA şi Colegiu marchează o etapă esenţială în procesul de autorizare a CCP.RO, după finalizarea evaluării realizate de ASF în cooperare cu Banca Naţională a României (BNR). Raportul de evaluare a riscurilor reflectă analiza detaliată a ASF realizată asupra respectării de către societate a cerinţelor prevăzute de cadrul european aplicabil contrapărţilor centrale.

În conformitate cu prevederile EMIR, după transmiterea de către ASF a raportului de evaluare, ESMA şi Colegiul CCP.RO vor formula opinii separate privind respectarea de către societate a cerinţelor aplicabile.

Raportul de evaluare va fi discutat în cadrul reuniunii Comitetului ESMA privind Supravegherea CCP.RO în perioada următoare, iar opinia autorităţii europene va fi adoptată la nivelul Consiliului Supraveghetorilor al ESMA, conform procedurilor aplicabile.

Autoritatea de Supraveghere Financiară îşi reafirmă angajamentul pentru consolidarea stabilităţii financiare, dezvoltarea infrastructurii pieţei de capital şi alinierea acesteia la standardele şi mecanismele europene de supraveghere şi gestionare a riscurilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...