Municipiul Râmnicu Vâlcea a primit vineri, 22 mai, vizita Excelenţei Sale Chen Feng, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, într-un demers care vizează consolidarea relaţiilor de colaborare dintre România şi China, atât la nivel economic, cât şi cultural.
Diplomatul chinez a fost întâmpinat la Primăria Râmnicului, conform tradiţiei româneşti, cu pâine şi sare, în cadrul unei întâlniri la care au participat primarul Mircia Gutău, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri local. Vizita a fost facilitată de Centrul de Afaceri România – China.

„Vâlcea este un judeţ frumos, cu vitalitate şi resurse”
În cadrul întâlnirii, ambasadorul Chen Feng a apreciat potenţialul judeţului Vâlcea şi şi-a exprimat interesul pentru dezvoltarea unor relaţii de colaborare pe termen lung.
„Judeţul Vâlcea este foarte frumos, cu vitalitate, resurse bogate şi mă aştept la o colaborare cât mai bună”, a declarat Excelenţa Sa.
Diplomatul a prezentat şi direcţiile de acţiune pe care le susţine pentru intensificarea relaţiilor economice dintre cele două state, accentuând importanţa cooperării locale şi a schimburilor culturale.

Posibilă înfrăţire între Râmnicu Vâlcea şi Dujiangyan
Unul dintre cele mai importante anunţuri făcute în cadrul vizitei a vizat susţinerea directă a unui proiect de înfrăţire între municipiul Râmnicu Vâlcea şi oraşul Dujiangyan, capitala provinciei chineze Sichuan.
Noi oportunităţi pentru judeţul nostru! Ambasadorul Chinei, la Vâlcea!
“Ne-am bucurat astăzi de vizita în judeţul Vâlcea a Ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Excelenţa Sa Chen Feng. Alături de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, de colegi din administraţia locală şi de reprezentanţi ai mediului de afaceri, am avut deosebita onoare de a-l primi la noi în judeţ şi de a discuta despre viitorul relaţiilor noastre de colaborare. I-am transmis domnului ambasador că suntem deschişi unor parteneriate care să vină direct în sprijinul comunităţilor noastre şi să aducă un plus în viaţa oamenilor. Chiar în acest spirit de cooperare, am discutat despre invitaţia pe care Consiliul Judeţean Vâlcea a primit-o de curând, cu privire la înfrăţirea cu regiuni din Provincia Sichuan. Este adevărat că judeţul nostru nu a avut până acum o legătură oficială cu o regiune chineză, tocmai de aceea propunerea venită prin Asociaţia Română de Prietenie cu China ne onorează. Ne afirmăm deschiderea către investiţii serioase în economie şi infrastructură, precum şi către parteneriate culturale şi turistice durabile”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
Ambasadorul Chinei consideră că cele două oraşe au numeroase puncte comune, care pot sta la baza unor parteneriate solide în domeniul economic, turistic şi cultural.

Mircia Gutău: „Apreciez seriozitatea şi tenacitatea poporului chinez”
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a prezentat oportunităţile de investiţii şi deschiderea administraţiei locale pentru colaborări internaţionale.
„Apreciez tenacitatea şi seriozitatea poporului chinez şi consider că astfel de întâlniri pot deschide perspective importante de colaborare pentru municipiul nostru şi pentru judeţul Vâlcea”, a transmis edilul.

Vizite în judeţ şi întâlniri cu mediul de afaceri
Ambasadorul Chen Feng se află de joi în judeţul Vâlcea, unde a avut întâlniri şi vizite la companii din Drăgăşani şi din alte localităţi. Vizita face parte dintr-o serie mai amplă de deplasări în teritoriu, după ce diplomatul chinez a efectuat, de la începutul anului, vizite similare în judeţele Gorj, Botoşani, Suceava şi Cluj.
Întâlnirea de la Râmnicu Vâlcea confirmă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi instituţionale dintre comunităţile locale din România şi partenerii chinezi, într-un context internaţional în care cooperarea economică devine tot mai importantă.












