Monden

Râmnicu Vâlcea, muzical [30]

Schumann, Wagner, Prokofiev

Între vis şi furtună – Schumann, Wagner, Prokofiev

Seara de luni este întotdeauna o reală încântare, graţie concertelor organizate săptămânal la filarmonica din Râmnicu Vâlcea.

De data aceasta am asistat loc un spectacol sub bagheta dirijorului, atât de îndrăgit de vâlceni, Tiberiu Dragoş Oprea. Solist invitat - Andrei Licăreţ. Împreună, bineînţeles, cu orchestra filarmonicii Ion Dumitrescu.

Andrei Licăreţ – pianist concertist, cunoscut în ţară şi în străinătate, a debutat la vârsta de unsprezece ani, iar de atunci se bucură de un loc binemeritat pe scena muzicii de acest nivel. A studiat la Paris şi Berlin, sub îndrumarea lui Jaques Rouvier. La Conservatorul Peabody din Baltimore s-a perfecţionat alături de legendarul pianist şi pedagog Leon Fleisher.

Schumann, Wagner şi Prokofiev, pe scenă, nemuritori ai muzicii clasice universale, senini şi dramatici, sensibili şi intenşi. Trei etape ale universului muzical au fost pe scena din Râmnicu Vâlcea, străbătând drumul de la lirism romantic la modernism.

Prima parte a concertului l-a avut în prim-plan pe pianistul invitat, care - împreună cu orchestra - a încântat audienţa cu creaţiei compozitorului Robert Schumann.

În a doua parte - Richard Wagner cu un poem simfonic oferit în dar soţiei sale la naşterea fiului lor, interpretat pe scena vâlceană de artişti ai instrumentelor cu coarde şi de suflători, cărora li s-a adaugat, în a treia parte, întreaga orchestră, într-un entuziasm al sunetelor muzicale ieşite de sub pana lui Prokofiev.

O nouă seară memorabilă pentru melomani, încheiată cu aplauze puternice şi îndelungate.

La Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...