Politică

Ştefan Ovidiu Popa: „Nu moţiunea de cenzură a creat criza, ci politicile economice greşite”

Deputatul Ştefan Ovidiu Popa susţine, într-o declaraţie politică fermă, că dificultăţile economice prin care trece România nu au fost generate de moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, ci reprezintă consecinţa directă a politicilor economice aplicate în ultimii ani.

Parlamentarul critică dur discursul celor pe care îi numeşte „profeţii apocalipsei post-Bolojan”, acuzându-i că încearcă să inducă ideea că schimbarea Guvernului ar fi provocat instabilitatea economică. Potrivit acestuia, semnele recesiunii erau deja evidente înainte de depunerea moţiunii de cenzură.

„România intrase deja în recesiune înainte de căderea Guvernului Bolojan. Consum în scădere de opt luni consecutive, inflaţie de aproape 10%, firme în insolvenţă, investiţii blocate şi mii de locuri de muncă pierdute. Asta era stabilitatea despre care vorbeau”, afirmă deputatul.

Ştefan Ovidiu Popa respinge şi acuzaţiile potrivit cărora PSD ar fi provocat panică pe pieţele financiare. Acesta susţine că perspectiva negativă asupra economiei României fusese deja anunţată înainte de moţiune, iar evoluţia bursei după demiterea Guvernului ar demonstra contrariul discursului alarmist promovat în spaţiul public.

În declaraţia sa, deputatul face trimitere şi la estimările economice ale OECD şi ale analiştilor financiari, care indică o stagnare economică pentru acest an, în timp ce inflaţia din România ar fi ajuns la un nivel de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene.

Totodată, parlamentarul critică măsurile economice adoptate de fostul Executiv, despre care spune că au însemnat doar „taxe mai mari, venituri tăiate şi o putere de cumpărare amputată”, acuzând şi pierderea unor fonduri importante din PNRR din cauza întârzierilor şi a neîndeplinirii jaloanelor asumate.

În final, Ştefan Ovidiu Popa respinge ideea că PSD ar fi singurul responsabil pentru situaţia actuală a ţării şi aminteşte că, din 2019 până în prezent, România a avut patru premieri proveniţi din PNL şi un singur premier PSD.

„Nu moţiunea de cenzură a creat criza. A rupt doar cortina din faţa unei guvernări care încerca să vândă austeritatea drept reformă şi eşecul drept competenţă”, a concluzionat deputatul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...