Politică

Declaraţie politică!

Răspuns la scrisoarea transmisă de Viceprim-ministrul României, doamna Oana Gheorghiu

Stimată Doamnă Viceprim-ministru,
Scrisoarea dumneavoastră este o epistolă a supravieţuirii lipsită de credibilitate şi care nu schimbă absolut nimic.
Istoria politică a României ne-a obişnuit cu multe, dar spectacolul disperării deghizate în „conştiinţă civică” atinge astăzi noi culmi de cinism. Am primit, cu o uimire aproape admirativă, scrisoarea dumneavoastră. O pledoarie fierbinte pentru „adevăr” şi „viitorul României”, expediată exact în momentul în care fotoliul ministerial a început să tremure sub asediul moţiunii de cenzură.
Este de-a dreptul revelator să observăm cum acest Guvern, condus cu o suficienţă mesianică pare să fi descoperit abia acum, într-un moment de iluminare bruscă, existenţa Parlamentului.
Până mai ieri, pentru acest Palat, noi, reprezentanţii aleşi ai cetăţenilor, eram doar o decorare de fundal, o formalitate plictisitoare ce trebuia evitată prin avalanşe de Ordonanţe de Urgenţă. Nu ne-aţi consultat când aţi decis să taxaţi boala prin introducerea CASS-ului la pensii, tăind cu o mână rece 10% din veniturile celor care au clădit această ţară. Nu ne-aţi cerut părerea când aţi suspendat, cu un dispreţ suveran, legea indexării pensiilor sau când aţi amanetat viitorul prin împrumuturi record, care ne îngroapă generaţiile viitoare în datorii.
Acum însă, când simţiţi că „viziunea” începe să ia apă, vă amintiţi brusc că existăm. Ne scrieţi epistole oneste, de parcă lunile de aroganţă în care aţi guvernat prin dictat, ignorând orice dialog parlamentar, ar putea fi şterse cu un e-mail sentimental.
Ne cereţi să salvăm „instituţiile care funcţionează”, în timp ce aţi transformat statul în propriul „protocol al linguşelii”, unde singura instituţie care duduie este cea a lăudătorilor de serviciu.
Unde era această dorinţă de „unitate” când aţi crescut TVA-ul şi aţi lăsat firmele româneşti să se sufoce sub un munte de biruri, în timp ce protejaţi cu un zel suspect profiturile externalizate ale multinaţionalelor?
Unde v-a fost „grija pentru românul onest” când aţi mărit taxele pe proprietate, transformând dreptul la locuinţă într-un lux impozabil?
Această scrisoare nu este despre principii, ci despre teama viscerală a unor „stăpâni” care se văd brusc obligaţi să dea socoteală. Este jignitor să invocaţi „faptele verificabile” tocmai voi, cei care aţi guvernat prin secretomanie şi dispreţ faţă de transparenţă. Mesajul dumneavoastră este de o aroganţă spectaculoasă.
Când ne-aţi ignorat şi ne-aţi tăiat veniturile, a fost „reformă”, când suntem chemaţi să vă verificăm incompetenţa prin moţiune, este „haos”.
Voi vota moţiunea de cenzură nu ca pe un simplu gest politic, ci ca pe un act de igienă morală. O fac pentru a opri acest dezastru ambalat în parfum de Cancelarie!Dacă istoria îi va reţine cu recunoştinţă pe cei care au salvat ţara, aceia vor fi parlamentarii care au avut curajul să pună punct acestui experiment de devalizare naţională condus de un satrap pierdut în propria deşertăciune.
Domnilor “stăpâni” guvernamentali, vă mulţumesc pentru scrisoare. Am citit-o. Am verificat faptele. Iar faptul cel mai clar este că timpul dumneavoastră a expirat. Singurul „adevăr” care a rămas este cel din portofelele goale ale românilor pe care i-aţi sfidat. De aceea, pe 5 mai, veţi primi răspunsul Parlamentului.
Şi veţi pleca acasă!

Deputat, Eugen Neaţa!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...