Economic

Euro şi francul elveţian la noi maxime istorice

În ciuda declaraţiilor făcute de cei care au declanşat actuala criză politică, care se suprapune peste cea geopolitică, ce a ridicat preţul la combustibili, că actuala depreciere a leului este doar una conjuncturală, piaţa locală a răspuns negativ iar euro şi francul elveţian au atins noi maxime istorice, în ciuda eforturilor făcute de BNR de a stopa evoluţia ascendentă a cursurilor.

La sfârşitul lunii trecute, rezervele valutare s-au redus cu 2,2 miliarde euro, la 64,83 miliarde euro, semn că banca centrală a intervenit în piaţă, atât la începutul lunii, cu circa 1 miliard de euro, dar şi la sfârşitul ei. Astfel, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au coborât de la 80,27 miliarde euro, la finalul lui martie, la 78 miliarde lei. Luna aceasta, plăţile scadente în contul datoriei publice se ridică la circa 1,41 miliarde euro.

În urmă cu un an, în data de 8 mai, după ce Marcel Ciolacu şi-a anunţat demisia din funcţia de premier, a doua zi după turul întâi al alegerilor prezidenţiale, cursul euro a atins un maxim de 5,1222 lei.

Venirea la Cotroceni a lui Nicuşor Dan şi a guvernului Bolojan la Palatul Victoria a calmat spiritele iar euro s-a instalat treptat în jurul pragului de 5,09 lei. Acesta a rezistat până joia trecută, când media a urcat la 5,1417 lei, pentru ca lunea aceasta, după minivacanţa de 1 mai, să fie atins al doilea record consecutiv de 5,1998 lei.

Vineri, când piaţa locală a fost închisă, euro se tranzacţiona în culoarul 5,195 – 5,21 lei, cotaţii care se înregistrau şi la începutul acestei săptămâni, după ce în cursul nopţii în pieţele asiatice a fost atins un maxim de 5,219 lei.

La rândul său, francul elveţian a urcat de la 5,5821 la 5,6670 lei, care reprezintă un nou maxim istoric. Precedentul record de 5,6621 lei a fost atins în data de 9 martie.

Banca centrală nu a intervenit în piaţa monetară unde indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,86%. Indicele la şase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni la 6,0%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a încheiat aprilie la 5,86%, faţă de 5,88% la începutul lunii. Indicele la şase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,94%, faţă de 5,95% în prima şedinţă din aprilie, iar cel la 12 luni s-a oprit pe parcursul lunii trecute la 6,0%.

În ciuda creşterii costurilor de împrumut ale României din pieţele externe, unde dobânda la titlurile pe 10 a testat pragul de 7,4%, Trezoreria a reuşit lunea aceasta să atragă aproape 629 milioane lei, cu scadenţa în iulie 2031, pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 7,05%. Valoarea programată a emisiunii a fost de 500 milioane lei iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la aproape 1,6 miliarde lei.

Euro s-a retras luni la 1,1687 – 1,1750 dolari, faţă de un maxim de 1,1786 dolari, vinerea trecută, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,3965 la 4,4376 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,9370 lei la 6,0172 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 653,5585 lei la 653,2534 lei, consecinţă a menţinerii metalului galben sub pragul de 4.600 dolari/uncie.

Nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc a ridicat cotaţiile bitcoin la 78.244 – 80.575 dolari iar pe cele ale ethereum la 2.309 – 2.398 dolari.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...