Prof. dr. Gheorghe Deaconu pledează pentru o reformă a Târgului „Cocoşul de Horezu”, cerând revenirea la o selecţie riguroasă a exponatelor de către etno-specialişti pentru a combate kitsch-ul şi a proteja identitatea culturală. Noua viziune propune înlocuirea premiilor în masă cu o recunoaştere limitată a elitelor, transformând evenimentul dintr-un bâlci comercial într-o citadelă a autenticităţii.

Revenirea la rigoare: Etno-specialistul, din nou la datorie

După ani în care mecanismul de selecţie părea să fi încetinit, organizatorii bat din nou monedă pe eficienţă. Se doreşte ca „tribunalul” valorilor tradiţionale - comisia de specialitate - să-şi recapete prestigiul şi autoritatea de odinioară. Nu este vorba doar despre o formalitate administrativă, ci despre o barieră profesională formată exclusiv din etnografi care ştiu să facă diferenţa între un obiect cu suflet şi o simplă marfă.

Calendarul calităţii: Fără derogări pentru „comoditatea” locală

Timpul devine un aliat al exigenţei. Comisia este chemată să intre în pâine încă de vineri la prânz, odată cu primele care încărcate cu roadele muncii meşterilor. Miza este clară: până vineri seara, fiecare obiect trebuie să treacă prin filtrul avizat al specialiştilor. Această regulă nu îi va ocoli nici pe meşterii locali care, obişnuiţi cu răgazul sâmbetelor dimineaţa, vor trebui să se alinieze noului ritm impus prin regulament, pentru a asigura unitatea evenimentului.

Dictatul valorii în faţa hazardului

O schimbare majoră vizează Galeria Târgului, unde hazardul şi bunul plac al expozantului nu mai au ce căuta. Se impune o revenire la „practica de aur”: selecţia exponatelor de elită revine în exclusivitate experţilor. Astfel, Galeria redevine un spaţiu al excelenţei, unde obiectul este expus pentru valoarea sa intrinsecă, confirmată ştiinţific, nu pentru dorinţa de afirmare a creatorului său.

Veto ferm împotriva kitsch-ului: Protejarea identităţii vizuale

Poate cea mai dificilă misiune a comisiei rămâne lupta cu derapajele estetice. Într-o piaţă invadată de sclipici şi forme străine de tradiţie, etnografii au rolul de a stopa alunecarea spre kitsch a producţiei destinate vânzării. Prin această triaj riguros, târgul nu doar că vinde obiecte, ci conservă puritatea unui limbaj vizual care risca să se piardă în zgomotul comercial al modernităţii.

Între arta pământului şi mirajul bazarului

Târgul „Cocoşul de Horezu” nu este doar o piaţă de desfacere, ci inima unei identităţi care a bătut secole la rând în ritmul roţii de olărit. Astăzi, însă, evenimentul se află la o răscruce simbolică. Întrebarea care planează deasupra Olariului nu este dacă târgul va supravieţui, ci sub ce formă o va face. Ne dorim să păstrăm acest „unicat identitar” ca pe o citadelă a culturii autentice, sau suntem dispuşi să privim neputincioşi cum spiritul locului se pierde în zgomotul de fundal al obiectelor de serie?

Pericolul diluării într-o mare de duzină

Dacă porţile târgului se deschid larg pentru artizanatul mediocru, riscăm să transformăm o sărbătoare a excelenţei într-un simplu bâlci de ocazie. Diferenţa dintre ceramica lucrată cu trudă, pictată cu cornul şi gaiţa, şi suvenirurile din plastic sau lutul industrial „de duzină” este prăpastia dintre artă şi comerţ ieftin. Acceptarea kitsch-ului sub umbrela Cocoşului nu este doar o eroare de management, ci o formă de eroziune culturală care, în timp, va alunga adevăraţii cunoscători şi va lăsa în urmă un spaţiu golit de sens.

Alternativa tristă a bazarului permanent

Dacă perspectiva noastră nu vizează consolidarea profilului de Târg de Artă, atunci efortul de a organiza un astfel de eveniment devine redundant. Există deja, la intrarea în oraş, acel bazar permanent care satisface nevoile imediate ale turistului grăbit. Fără o investiţie culturală serioasă şi fără o selecţie riguroasă a expozanţilor, „Cocoşul de Horezu” riscă să devină doar o extensie a acestui bazar – un amestec pestriţ unde valoarea este sufocată de cantitate.

Un apel la rigoare şi viziune

O dezbatere ştiinţifică şi administrativă serioasă este, aşadar, imperativă. Trebuie să decidem dacă protejăm marca „Horezu” ca pe un tezaur protejat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură sau dacă o lăsăm pradă curentelor comerciale care uniformizează totul. Consolidarea profilului cultural necesită curaj: curajul de a spune „nu” mediocrităţii pentru a salva unicitatea. Până la urmă, miza nu este doar o vânzare de vase, ci supravieţuirea unei lumi care refuză să devină o simplă marfă de serie.

Adio, „Cântarea României”: Se caută valoarea, nu volumul

Decenii la rând, ecoul festivalurilor de tip „Cântarea României” a dictat un algoritm păgubos în concursurile de creaţie: inflaţia de premii. Logica era simplă şi populistă - să plece toată lumea acasă cu o diplomă, să nu se supere nimeni. Însă, când toată lumea primeşte o coroniţă, meritul devine invizibil. Această moştenire a „premiului pentru participare” a diluat ierarhiile artistice şi a transformat distincţiile în simple amabilităţi fără greutate.

Cumpăna axiologică: Calitate versus Cantitate

Eradicarea acestui obicei falimentar nu este doar o opţiune, ci o urgenţă pentru sănătatea actului cultural. Un concurs care se respectă trebuie să funcţioneze ca o sită, nu ca un magnet care atrage totul la grămadă. Din punct de vedere axiologic, a oferi zeci de menţiuni mărunte echivalează cu a recunoaşte că nu poţi distinge excelenţa de mediocritate. Ediţia actuală îşi propune să spargă acest cerc vicios, înlocuind „mulţumirea generală” cu rigoarea selecţiei.

Preţul prestigiului: Puţini, dar aleşi

Noua viziune este clară: mai puţine trofee, dar cu o greutate reală. Un premiu trebuie să însemne din nou ceva, atât la nivel simbolic, cât şi material. În loc de recompense simbolice împrăştiate către mulţime, resursele vor fi concentrate către cei puţini care au reuşit să atingă vârful. O consistenţă bănească serioasă şi o recunoaştere limitată la elite vor reda concursului miza pierdută, transformând palmaresul dintr-o listă de prezenţă într-o veritabilă hartă a valorii contemporane.