În inima Bucureştiului, sub cupola Institutului Naţional al Patrimoniului, ziua de joi, 23 aprilie 2026, nu a fost doar o dată în calendar, ci un timp suspendat, dedicat pământului transformat în artă. Sub genericul „Patrimoniu şi creativitate”, evenimentul cultural „Violeta şi Eugen Pătru - Tezaure Umane Vii” a reunit spirite luminate pentru a-i omagia în cadrul Centenarului „Dumitru Şchiopu”, patriarhul ceramicii de Vlădeşti-Vâlcea, artistul care a transformat lutul într-o rugăciune vizuală.

Reîntâlnirea cu matricea: Un salut peste decenii

Gazda evenimentului, dr. Daniela Mihai, directoare Programe, Metodologii, Patrimoniu Imaterial şi Fond Documentar în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, a deschis porţile dialogului cu o mărturisire caldă, amintindu-şi prima întâlnire a sa, uimitoare, cu „ceramica albă de Vlădeşti” la târgul din Horezu. Într-o epocă a vitezei, vocea sa a sunat ca un semnal de alarmă, dar şi ca o speranţă: deşi cererea de ceramică utilitară scade, spiritul meşteşugului trebuie să supravieţuiască prin noi forme de transmitere.

Emoţia a atins cote profunde odată cu intervenţia cercetătoarei Corina Mihăescu, a cărei carieră s-a împletit strâns cu protejarea tezaurului vâlcean. Aceasta a subliniat că evenimentul nu este doar o comemorare, ci un „exemplu de bună practică” pentru salvgardarea patrimoniului, transformând amintirea vestitului olar Dumitru Şchiopu într-un scut împotriva uitării.

În diferite momente şi contexte ale evenimentului, moderatorii au reiterat importanţa integrării ceramicii din Vlădeştii Vâlcii în circuitele internaţionale, avertizând că trebuie să învăţăm din trista dispariţie a centrului de olărit Buda.

Recursul la istorie: Spiritul de la 1990

Momentul a fost marcat de prezenţa venerabilului Gheorghe Deaconu, care, chiar de ziua onomastică a Sfântului Gheorghe, a revenit în spaţiul unde, în 1990, alături de alţi împătimiţi ai etnografiei, punea bazele conservării tradiţiei populare româneşti după Revoluţie.

Cu o retorică încărcată de nobleţe, acesta a vorbit despre „răzbunarea” timpului: deşi instituţiile îşi schimbă numele sau structura, miezul cercetării rămâne viu prin discipoli, asigurând continuitatea între generaţiile de etnologi.

Profesorul Gheorghe Deaconu are deosebita onoare de a saluta, cu întreaga reverenţă cuvenită, prezenţa distinsă a doamnei Paula Constantinescu. Domnia sa este păstrătoarea memoriei şi partenera de viaţă a regretatului profesor Nicolae Constantinescu, personalitate eponimă a culturii române, a cărui operă vastă rămâne un reper fundamental în etnologia, antropologia şi folcloristica naţională.

Salutul nu este doar un gest de curtoazie, ci o recunoaştere a continuităţii spiritului academic şi a valorilor umane pe care familia Constantinescu le-a dăruit spaţiului cultural românesc.

O trilogie a identităţii: De la arhivă la nemurire

Există locuri unde timpul nu se măsoară în ore, ci în rotiri de roată şi în grade Celsius, acolo unde focul transformă pământul în artă. Comuna Vlădeşti din judeţul Vâlcea este un astfel de spaţiu sacru, un „miracol al ceramicii albe” care îşi găseşte astăzi cronicarul devotat în persoana dr. ing. Emilian-Valentin Frâncu. Preşedinte al Comitetului de Organizare a Centenarului „Dumitru Şchiopu”, Frâncu nu doar semnează o monografie, ci restaurează identitatea unei comunităţi prin cuvânt şi rigoare documentară. Proiectul monografic „Vlădeşti - Miracolul ceramicii albe” a depăşit graniţele unei simple cronici locale, devenind o adevărată operă de recuperare culturală.

Primele două volume, deja publicate, au aşezat pe rafturile istoriei reperele fundamentale ale centrului de olărit vâlcean. Însă munca de cercetare nu s-a oprit aici. În prezent, pasionatul istoric lucrează intens la cel de-al treilea volum, finalizând deja jumătate din acest ambiţios demers.

Munca la cel de-al treilea volum reprezintă mai mult decât o bifare editorială; este promisiunea că miracolul de la Vlădeşti nu se va pierde în negura globalizării. Prin efortul dr. ing. Emilian-Valentin Frâncu, ceramica albă de Vâlcea primeşte o „constituţie” scrisă, un monument de hârtie la fel de durabil ca vasele arse în cuptoarele bătrânilor olari.
Jumătatea de drum parcursă în elaborarea noului volum ne dă certitudinea că, în curând, fresca istorică a Vlădeştilor va fi completă, oferind generaţiilor viitoare nu doar o carte, ci o oglindă în care să-şi recunoască rădăcinile.

Omagiu poetic al unui matematicianului-academician

Inima manifestării a bătut în ritmul creaţiei meşterului olar Dumitru Şchiopu, a cărui operă a fost supusă unei analize riguroase şi pline de sens. Momentul a prins contur sub semnul emoţiei, debutând cu lectura poeziei „Olarului”, de Gheorghe Păun, matematicianul argeşean şi, în acelaşi timp, membru al Academiei Române, oferită de prof. dr. Ioan St. Lazăr. Recitarea nu a fost doar un preambul literar, ci cheia de boltă care a deschis dialogul despre măiestria şi moştenirea artistică a ceramistului.

Olar valah cu inima pe roată,
Se-aud în juru-ţi susurând izvoare,
Ai pielea de pe palme încrustată
De-atâtea veacuri mângâind ulcioare.

În străchini îţi stau gândurile roabe
Şi sufletul prizonier în cană,
Sub unghii ai pământuri basarabe
Din oalele cu forme de codană.

În lut amprenta ta e pretutindeni,
Chiar şi căldura prins-a caolinul
Şi-nmugureşte glia-n armindeni
Cu tine împletind în el destinul.

Cum stai curbat pe roata rotitoare
Nici nu mai ştii pe cine-nvârte cine,
De-atâtea veacuri mângâind ulcioare,
Ulcior te văd, cu toartă, şi pe tine.

Dumitru Şchiopu: „Omul lui Dumnezeu” şi ahetipurile ancestrale

Ioan St. Lazăr l-a omagiat pe Dumitru Şchiopu, numindu-l simplu: „Omul lui Dumnezeu”. Îl vedea ca pe un creator de o nobleţe arhaică, un artist autentic care nu doar modela, ci „mângâia lutul”, oferindu-i viaţă şi suflet prin fiecare atingere.
Pentru ceramistul din Vlădeşti, lutul nu este o simplă materie primă, ci o pergamentă pe care se rescrie, cu fiecare rotire a roţii, o întreagă mitologie a originilor. Obiectele ce ies din mâinile sale depăşesc condiţia banală de decor, devenind veritabile capsule ale timpului, încrustate cu o semantică presocratică ce refuză să apună.

În unduirile pântecoase ale vaselor, melcul (spirala) nu este doar un ornament, ci ritmul sacru al devenirii continue, o pulsaţie ce leagă pământul de infinit. Valul, acel meandru ce curge neîntrerupt pe buza cănilor, evocă dinamismul unei istorii care nu stă pe loc, în timp ce brăduţul, simbol al Pomului Vieţii, îşi înfige rădăcinile într-o moştenire dacică şi romană de o profunzime tulburătoare.

Fiecare incizie în pasta crudă este un act de recuperare culturală, o dovadă că în ceramica de Vlădeşti, arta nu doar decorează spaţiul, ci îl sfinţeşte prin memorie.

Într-o lume a excesului ornamental care riscă să sufoce autenticul, ceramica lui Şchiopu rămâne un bastion al esenţializării, unde puritatea formei şi a culorii (celebrul fond alb obţinut prin angobare cu humă albă, pe care a desenat cu smalţul verde de Vlădeşti) dictează valoarea estetică.

Dimensiunea umană a lui Dumitru Şchiopu a fost completată de evocările prof. dr. Dumitru Lazăr, care a legat destinul cultural al Vâlcii de reperele sale moderne, precum Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”.

Genealogia unui Neam şi vitraliul timpului

În paginile volumului „Neamuri şi familii Şchiopu din Vlădeşti”, apărut sub egida Editurii Fântâna lui Manole din Goleşti, autorul Mihai Călugăriţoiu nu semnează doar o lucrare de genealogie, ci pecetluieşte actul de identitate al unei întregi comunităţi. Cu o precizie tipică, dar încărcată de respectul datorat înaintaşilor, autorul sintetizează o istorie vie în cifre ce par extrase dintr-un manual al dăinuirii.

Povestea începe cu un nucleu de neclintit: 11 fraţi. Dintre aceştia, 10 au învins vitregiile timpurilor, iar 9 au mers mai departe, întemeind familii care au devenit ramurile unei coroane imense. Astăzi, numărăm peste 250 de urmaşi, o adevărată armată a sângelui care pulsează în inima Vâlcii.

Aflat la a opta generaţie identificată, neamul Şchiopu nu mai este doar o spiţă genealogică, ci o „rădăcină de neam” profund înfiptă în solul din Vlădeşti. Este fundamentul invizibil pe care se sprijină mândria locală şi dovada vie că, prin memorie şi familie, omul poate învinge uitarea. Mihai Călugăriţoiu ne-a reamintit, scurt şi la obiect, că suntem suma celor care au fost înaintea noastră şi arhitecţii celor ce vor veni.

Tezaure Umane Vii: Focul care nu se stinge

Punctul culminant al întâlnirii a fost prezenţa soţilor Eugen şi Violeta Pătru, recunoscuţi în 2025 drept „Tezaure Umane Vii”. Ei sunt cei care ţin astăzi „roata” în mişcare. Eugen Pătru a oferit o lecţie de smerenie şi tehnică, povestind cum a „furat” meşteşugul de la socrul său şi cum ardeau vasele noaptea, ghidându-se după culoarea flăcării.

Discursul său a scos la iveală asprimea nobilă a olăritului: de la săpatul filonului de lut şi frământatul manual, până la refuzul lutului industrial, care „nu are suflet”. Apoi, a relatat cât de importante sunt cunoştinţele de chimie şi de fizică, pentru obţinerea acelui verde unic, specific Vlădeştilor.

Cu vădită îngrijorare, Eugen a menţionat că deşi copii din sat se îndreaptă spre alte zări după gimnaziu, cele şase roţi de olar de la Căminul Cultural din Vlădeşti rămân pregătite, aşteptând noi mâini care să îmblânzească pământul, poate poate un ucenic îi va urma pasiunea.

Detaliile despre dinamica demonstraţiilor susţinute de Eugen Pătru la roata olarului, de Adriana Zdârcea la războiul de ţesut, de Constantin Ţanea prelucrând lemnul subliniază exact ceea contează cel mai mult: continuitatea prin practică şi pasiune.

O carte ca o bijuterie şi dorinţa de a salva un meşteşug

Povestea Catalogului „Ceramica de Vlădeşti la un veac de la naşterea meşterului olar Dumitru Şchiopu”, Editura Patrimoniu, a fost evocată de prof. Elena Stoica. Tipărit în condiţii grafice excepţionale la editura locală „Conphys”, cele două ediţii ale volumului, fără a exagera câtuşi de puţin, reconfirmă Vâlcea ca o adevărată capitală a tiparului de calitate.

Medalion aniversar: Elena Stoica la 80 de ani

Un moment de o sensibilitate aparte a fost dedicat doamnei Elena Stoica, care a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Portretizată cu drag de dr. Corina Mihăescu şi dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată, autodeclarate eleve ale distinsei profesoare, omagiata a primit, cu lacrimi în ochi, o Diplomă de excelenţă din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Magia lemnului şi daruri din suflet

Constantin Ţanea, restaurator şi meşter popular, a fost „motorul” unei demonstraţii practice care i-a captivat pe cei prezenţi, în special pe studenţii de la Etnologie. Specialist în arta lemnului, acesta a expus icoane şi pristolnice lucrate după modele strămoşeşti şi a oferit gazdelor obiecte sculptate în lemn de tei şi măr. Recunoaşterea valorii sale a venit şi oficial, acesta fiind înscris în Repertoriul Institutului Naţional al Patrimoniului chiar în timpul evenimentului.

Moştenirea lutului în era digitală: Muzeul Virtual al Ceramicii de Vlădeşti

Într-o atmosferă marcată de respect pentru tradiţie şi rigoare academică, publicul prezent la Centenarul „Dumitru Şchiopu” a trăit momentul unei surprize de proporţii, primită cu aplauzele de rigoare. Cu un discurs sobru, de o precizie aproape matematică, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu, „naturalizat” vlădeştean din anul 1996, pilon al comitetului de organizare, a anunţat finalizarea unui obiectiv strategic pentru imaginea identitară a locului: Muzeul Virtual al Ceramicii de Vlădeşti!

Proiectul nu este doar o arhivă digitală, ci o fereastră deschisă către lume, menită să ofere celebrei ceramici de Vâlcea vizibilitatea pe care o merită în universul rapid al reţelelor sociale. Dincolo de importanţa patrimonială, povestea din spatele acestui muzeu virtual este una despre continuitate şi legături de familie. Proiectul a prins viaţă prin colaborarea dintre generaţii, fiind realizat de tânărul informatician Cristian Mamotă, sub atenta coordonare a tatălui său, Cătălin Mamotă, managerul de proiect.

Prin acest demers, roata olarului se învârte acum şi în spaţiul virtual, transformând un meşteşug străvechi într-o experienţă accesibilă oricui, de oriunde, la doar un click distanţă. Astfel, Centenarul „Dumitru Şchiopu” nu doar că onorează memoria unui mare om, dar reuşeşte să ancoreze tradiţia locală în tehnologia secolului XXI, asigurându-se că „albul de Vlădeşti” va străluci la fel de tare şi pe ecranele digitale.

Un proiect ambiţios pentru viitorul comunei

Managerul de proiect, Cătălin Mamotă, a explicat că acest program centenar este primul de o asemenea anvergură la nivel naţional.

Pe lângă expoziţii şi ateliere, Vlădeştii de Vâlcea se vor îmbogăţi cu două noi repere: „Monumentul Olarului”, de a cărei realizare se ocupă Eugen Petrescu, preşedintele Filialei Judeţene „Matei Basarab” a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, şi „Troiţa Olarilor”, care va fi sculptată de Constantin Ţanea.

Pelerinaj vizual în inima lutului nemuritor

Momentul petrecut în solemna Bibliotecă a Institutului Naţional al Patrimoniului a fost înălţat prin proiecţia unor pelicule documentare semnate de tandemul creativ dr. Luiza Barcan - Bogdan Boari şi de publicistul-fotograf Cristian Ovidiu Dinică.

Imaginile au purtat suflarea asistenţei într-un pelerinaj vizual prin peisajele de vis ale Vlădeştilor, acolo unde istoria olarilor se scrie direct în lutul sfânt al gliei.

A fost o mărturie cutremurătoare care a aprins în piepturile tuturor flacăra speranţei: atâta timp cât vor mai exista astfel de spirite luminate, devotate trup şi suflet valorilor străbune, flacăra sacră a tradiţiei nu se va stinge niciodată, dăinuind ca un ecou al veşniciei.

Alb de Vlădeşti: O semnătură în eternitate

Eveniment desfăşurat la Institutului Naţional al Patrimoniului nu a fost doar despre trecut, ci despre modul în care ceramica de Vlădeşti, cu albul ei imaculat şi simbolurile sale milenare, continuă să fie o „carte de vizită” a spiritului românesc, demonstrând că, atâta timp cât există foc în cuptoare şi dragoste pentru tradiţie, identitatea noastră rămâne modelată în eternitate.

Evenimentul a demonstrat încă o dată că tradiţia rămâne vie. Ceramica de Vlădeşti nu aparţine doar trecutului, ci este o veritabilă carte de vizită a spiritului românesc actual. Albul imaculat şi simbolurile milenare continuă să ne modeleze identitatea. Atâta timp cât cuptoarele ard, moştenirea noastră culturală este asigurată.

Este impresionant cum acest eveniment a reuşit să pună în valoare vitalitatea Ceramicii de Vlădeşti, transformând-o dintr-o piesă de muzeu într-un element viu al identităţii noastre.

Această combinaţie de "alb imaculament" şi simboluri vechi, susţinută de intervenţii de calitate, confirmă că patrimoniul este cel mai bine conservat atunci când este trăit şi împărtăşit publicului într-un mod atât de riguros şi, mai ales, expresiv.

Testamentul spiritului viu: Memoriu pentru dăinuirea olăritului

În contextul Centenarului „Dumitru Şchiopu”, evenimentul la Institutului Naţional al Patrimoniului, participanţii au formulat un „Memoriu pentru salvgardarea patrimoniului imaterial”, pe care îl prezentăm în cele ce urmează.

“Participanţii la acest eveniment cultural au evocat fidelitatea faţă de tradiţie şi măiestria artistică a meşterului Dumitru Şchiopu şi au evaluat dezvoltarea ceramicii de Vlădeşti în ultimul veac, până în actualitate, meşteşugul fiind practicat de urmaşii şi continuatorii meşteşugului, Eugen şi Violeta Pătru, distinşi cu titlul de „Tezaur Uman Viu”, în iunie 2025.
Manifestarea la care au participat istorici, etnologi, etnografi, autori de monografii săteşti, muzee şi cercetători specializaţi s-a constituit într-o dezbatere axată pe conservarea şi perpetuarea tradiţiilor în marile centre de probă sub impactul problemelor şi provocărilor lumii de mâine prin prisma contextului social-economic contemporan.

Participanţii la această dezbatere au convenit să lanseze prezentul apel la sensibilizarea mediilor academice, ştiinţifice şi culturale pentru a-şi multiplica eforturile menite să contribuie activ la asigurarea perpetuării tradiţiei olăritului în Vlădeşti-Vâlcea şi în alte centre de artă populară.

Apelul nostru reprezintă un avertisment întemeiat pe constatarea dispariţiei olăritului în satul vecin Buda, la finele secolului XX. Apelul nostru exprimă crezul în identitatea şi perenitatea tradiţiei populare, precum şi convingerea de a ne implica, în continuare, în conservarea culturii tradiţionale.

Semnăm acest document cu responsabilitatea celor care înţeleg că, pierzând spiritul imaterial, rămânem chiriaşi într-o istorie care nu ne mai aparţine. Să facem din acest Centenar nu un punct final, ci o bornă de aur pe drumul regăsirii de sine.”

A se reţine! Memoriul nu este un simplu act administrativ, ci o profesiune de credinţă, un strigăt de veghe pentru tot ceea ce pulsează, nevăzut, în inima neamului nostru.

Doi maeştri ai vidului cultural: Unul a trecut ca prin sticlă, celălalt n-a trecut deloc

Primarul comunei Vlădeşti, Adrian Cosac, a bifat lansarea Centenarului „Dumitru Şchiopu” din 25 ianuarie 2026 cu o graţie de bibelou de porţelan, etalându-şi prezenţa strict decorativ. Domnia sa a descins printre participanţii la eveniment mai mult ca un vizitator rătăcit de la o recepţie de protocol, oferind asistenţei un zâmbet instituţional, după care s-a retras strategic, probabil de teamă să nu se murdărească pe mâini cu lutul care, culmea, a pus comuna pe harta lumii. O prezenţă atât de discretă încât, dacă ar fi clipit cineva mai lung, risca să rateze întregul „mandat” cultural al edilului la acest centenar.

Însă adevărata „performanţă” a venit din partea lui Florin Epure. Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură a reuşit o manevră de iluzionism demnă de marile scene: absenţa cvasitotală. În timp ce ceramica de Vlădeşti îşi striga perenitatea, domnul Epure a vegheat cultura vâlceană dintr-un exil autoimpus, demonstrând că, pentru unii directori, „patrimoniul” e ceva ce se admiră mai bine din dosul unui birou ferecat. Să înţelegem că Centenarul a fost prea mic pentru anvergura sa, sau pur şi simplu vopseaua de pe vasele de lut nu se asorta cu agenda oficială?

Trist e că, în timp ce olarii ard pământul pentru a-i da viaţă, edilii şi mai-marii culturii par să fi însuşit doar tehnica smălţuirii: o pojghiţă strălucitoare la suprafaţă, dar mult vid sub ea. Noroc cu ceramica: ea rămâne, în timp ce figurile de stil ale politicii locale se crapă la prima ardere a realităţii.