Sâmbătă, 25 aprilie 2026, timpul a părut să se dilate în galeriile ciclopice ale Salinei Ocnele Mari. La 28 de metri sub nivelul lumii agitate, sub tavane cu înălţimi de 70 de metri, s-a scris o pagină de istorie culturală. Într-un decor spectaculos, unde sarea străveche păstrează amprenta daco-romană de milenii, muzica şi emoţia s-au topit într-un singur suflu. Concertul extraordinar „Iubire şi Lumină” nu a fost doar un spectacol, ci o experienţă multisenzorială, menită să reconfirme judeţul Vâlcea pe harta destinaţiilor turistice şi culturale de elită.

Gazde şi viziune sub bolta de sare

Evenimentul, născut din parteneriatul dintre Asociaţia „Marea Lojă Naţională din România - Orientul Râmnicu Vâlcea” şi Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, a reunit peste 500 de invitaţi din întreaga ţară.

Avocatul Giorgiu Coman, realizatorul spectacolului, a deschis seara cu un „Bun venit!” plin de căldură, salutând prezenţa oficialităţilor: preşedintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu şi prefectul Mihai Oprea.

Constantin Rădulescu a mulţumit organizatorilor şi primarului oraşului Ocnele Mari, Remus Gabriel Sasu, subliniind că eforturile conjugate fac vizibil un potenţial imens al judeţului Vâlcea.

Farmecul prezenţei şi puntea spre emoţie

Ştafeta prezentării a fost preluată de şarmanta actriţă Reka Szasz, care, cu o graţie aparte, a ghidat publicul spre o stare de comuniune profundă. Sub îndrumarea sa, spaţiul rece al salinei a devenit cald şi primitor, pregătind simţurile pentru un periplu prin bijuteriile liricii universale şi creştine, într-o succesiune de momente care au redefinit liniştea adâncurilor.

Nichita sub bolţi de sare: Sărutul ca interogaţie a spiritului

Actorul Răzvan Popa a deschis recitalul său cu „Poem” de Nichita Stănescu, oferind o interpretare care a plutit, aproape imaterial, printre stâlpii de sare. Versurile: „Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi / şi ţi-aş săruta talpa piciorului / nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?” au răsunat ca o interogaţie a sensibilităţii pure, transformând fiecare silabă într-o atingere discretă a sufletului colectiv.

Eminescu şi Kipling: Între dorul etern şi tăria de caracter

În acest context sacru, vocea „poetului nepereche” a prins viaţă prin „Lacul”, transformând absenţa iubitei într-o evocare a dorului etern, oglindit în liniştea de cristal a minei: „Dar nu vine... Singuratic / În zadar suspin şi sufăr...”. Nota de melancolie a fost echilibrată magistral de forţa poemului „Dacă” (If) de Rudyard Kipling. Interpretarea a fost un îndemn vibrant la integritate şi rezilienţă: „Dacă poţi să rămâi tu însuţi când toţi se pierd din cale... vei fi un Om, copilul meu!”, versuri ce au răsunat ca un ecou al demnităţii umane.

Lecţia smereniei: Ştergarul salvator în viziunea Danielei Nane

Un moment de o înaltă trăire spirituală a fost oferit de actriţa Daniela Nane, care a adus în faţa audienţei profunzimea poemului creştin „Ştergarul” de Costache Ioanid. Într-o linişte deplină, versurile: „Era un simplu ştergar de in / dar ce minune s-a săvârşit! / În mâna Lui, în ceas de chin / tot ce-i murdar a fost albit” au coborât asupra publicului ca o binecuvântare, amintind de puterea curăţitoare a iubirii şi a sacrificiului, într-un cadru ce părea el însuşi o catedrală săpată de mâna destinului.

Excelenţă lirică la mare adâncime

Prestigiul serii a fost accentuat de prezenţa tenorului Daniel Magdal, directorul artistic al Operei Naţionale Bucureşti, a cărui voce a umplut spaţiul imens cu o forţă remarcabilă.

Mezzosoprana Florentina Soare, acompaniată de pianistul Valentin Vasilache, a adus o vibraţie specială, muzica sa ajungând direct la sufletul spectatorilor.

Programul a fost îmbogăţit de prezenţa artiştilor Ralu Stoica & Alex Tomaselli, precum şi a cuplului Ludmila Calalb şi Oleg Laşcu, transformând adâncurile pământului într-o scenă de largă respiraţie artistică.

Cezar Ouatu: Un spectacol al contrastelor vocale

Artistul a uimit asistenţa prin utilizarea tehnicii de dublu registru în piesa „Ciobănaş cu 300 de oi”, trecând de la bariton la vocea de cap (contratenor) pe parcursul a două octave. Demonstrându-şi virtuozitatea în varianta „dual voice” a piesei „O sole mio”, Ouatu a reconfirmat stilul său unic de operă-pop crossover, lăsând publicul fascinat de capacitatea sa de a transforma vocea într-un instrument muzical veritabil.

Armonii nemuritoare: Muzica ce a unificat inimile

Finalul spectacolului a marcat prăbuşirea oricărei bariere între scenă şi tribună, într-un moment de o intensitate copleşitoare. Toţi artiştii prezenţi au urcat pe scenă într-un gest de solidaritate artistică, unindu-şi vocile cu energia debordantă a lui Cezar Ouatu. În acest cor impresionant, publicul nu a mai fost un simplu spectator, ci s-a lăsat cucerit de însufleţire, transformând galeriile salinei într-o imensă cutie de rezonanţă în care interpreţi şi oaspeţi au devenit, pentru câteva minute, un singur glas.

Jurământul de loialitate: Prietenia ca imn al regăsirii

Melodia „Prietenia”, o piesă monumentală a muzicii uşoare româneşti, a răsunat sub arcadele de sare nu doar ca un şlagăr, ci ca un jurământ colectiv de loialitate şi umanitate. Versurile pline de candoare: „Prietenia la nevoie se cunoaşte / şi-atât cât oameni se vor naşte / Va dăinui...” au vibrat în inima audienţei, reamintind că, dincolo de spectacol, legătura dintre oameni este raza de soare care încălzeşte chiar şi cele mai reci adâncuri.

De la vers la emoţie: poetul vâlcean George Ţărnea şi imnul unei Dimineţi fără lacrimi

Seara s-a încheiat apoteotic sub bagheta magică a lui Cezar Ouatu şi a colegilor săi, cu acordurile piesei „Dimineţi cu ferestre deschise”. Compoziţia semnată de Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru, pe versurile profunde ale poetului vâlcean George Ţărnea, a lăsat în urmă o promisiune de lumină şi speranţă: „Dimineţi pentru viaţă şi vise / Dimineţi fără lacrimi în zori”. A fost o încheiere simbolică, un mesaj de puritate ce a transformat ecoul salinei într-o amintire de neşters despre frumos şi renaştere.

Lumină din adâncuri: O moştenire culturală săpată în sare

Valoarea acestui spectacol transcede simplul act artistic, transformându-se într-un simbol al rezilienţei şi al rafinamentului spiritual românesc. Prin „Iubire şi Lumină”, Salina Ocnele Mari a încetat să fie doar un monument al naturii, devenind o veritabilă agora a excelenţei. Succesul evenimentului confirmă faptul că judeţul Vâlcea deţine capacitatea de a genera fenomene culturale de anvergură, oferind un model de promovare în care emoţia şi calitatea estetică devin principalele argumente ale identităţii locale.