Sâmbătă, la Salina Ocnele Mari, a avut loc un concert extraordinar, oferit publicului de Asociaţia Marea Lojă Naţională din România – Orientul Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Consiliul judeţean Vâlcea.
Spectacolul ,,Iubire şi Lumină” a îmbinat cu mare măiestrie muzica şi poezia şi i-a adus pe aceeaşi scenă pe contratenorul Cezar Ouatu, mezzosoprana Florentina Soare, tenorul Daniel Magdal, duo-ul vocal Ralu Stoica & Alex Tomaselli, alături de actriţele Daniela Nane şi Reka Szasz şi de artiştii Silviu Stoica, Răzvan Popa, Ludmila Calalb şi Oleg Laşcu.
Evenimentul - în premieră în ambientul aproape gotic al salinei care s-a dovedit a avea o acustică impresionantă – a purtat publicul în momente diverse ale istoriei muzicii universale, bucurând deopotrivă pe spectatorii din toate generaţiile prezente la concert.
Poezii celebre, muzică clasică, extrem de populară printre spectatori, artişti cunoscuţi, răsplătiţi cu aplauze generoase.
Salina Ocnele Mari a găzduit unul din cele mai minunate momente artistice dintre cele produse pentru a încânta şi pentru a promova acest obiectiv turistic fără egal.








