Administraţie

Lucrări pe mai multe fronturi în Râmnicu Vâlcea: străzi reabilitate şi noi locuri de parcare

Echipele Direcţiei Administrarea Domeniului Public (DADP) din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea desfăşoară, în această perioadă, lucrări în mai multe zone ale oraşului, atât în centru, cât şi la periferie, vizând modernizarea infrastructurii şi crearea de noi locuri de parcare.

Unul dintre punctele de intervenţie este în zona Spitalului Vechi, unde, după reconfigurarea amplasamentului prin mutarea staţiei de taxi pe bulevardul Nicolae Bălcescu şi eliberarea spaţiului ocupat anterior de chioşcuri, se lucrează la reamenajarea fostei staţii de taximetre. În această zonă vor fi amenajate noi locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi.

Lucrări sunt în desfăşurare şi pe strada Inăteşti, unde se intervine pentru reparaţii ale carosabilului pe un tronson de aproximativ 800 de metri, dincolo de intersecţia cu strada Viilor. Tot aici, sunt aduse la nivel 10 cămine de canalizare, pentru creşterea siguranţei şi confortului rutier.

În acelaşi timp, la limita cu comuna Vlădeşti, pe strada Aranghel, se derulează o lucrare de amploare. După finalizarea etapelor de pregătire, a început asfaltarea unei porţiuni de aproximativ 300 de metri, din zona Bisericii Aranghel. Proiectul include şi amenajarea unei parcări în faţa lăcaşului de cult, necesară pentru comunitate. Anterior, în aceeaşi zonă, au fost realizate ziduri de sprijin pe ambele laturi ale străzii.

Prin aceste intervenţii, administraţia locală continuă programul de modernizare a infrastructurii urbane, cu accent pe îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi creşterea numărului de locuri de parcare în zonele aglomerate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...