Politică

Declaraţie politică!

PSD: Critici pentru blocarea biletelor de tratament şi susţinere pentru integrarea României în reţele europene de cercetare

Reprezentanţii PSD au adus în prim-plan două teme majore: blocarea programului biletelor de tratament balnear, criticată de deputatul Ştefan Ovidiu Popa, şi necesitatea dezvoltării cercetării româneşti, susţinută de senatoarea Andra Bica prin promovarea aderării la consorţiul european ELIXIR.

Deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa acuză Guvernul că a blocat nejustificat programul biletelor de tratament balnear, în ciuda faptului că fondurile au fost deja aprobate prin Legea bugetului de stat. Potrivit acestuia, întârzierea avizului din partea Ministerului Finanţelor a dus la amânarea unui program care ar fi trebuit să înceapă pe 14 aprilie.

„Mii de pensionari pierd accesul la tratamentele balneare de care au nevoie, din cauza delăsării şi indiferenţei ministrului liberal al Finanţelor”, a declarat parlamentarul, care a calificat situaţia drept „o bătaie de joc la adresa pensionarilor” şi a cerut deblocarea urgentă a programului.

În paralel, în plenul Senatului, senatoarea PSD Andra Bica a susţinut un proiect de lege privind aderarea României la consorţiul european ELIXIR, considerat un pas important pentru dezvoltarea cercetării în domeniul ştiinţelor vieţii.

Potrivit acesteia, aderarea la ELIXIR va permite cercetătorilor români accesul la reţele şi resurse de date esenţiale, facilitând participarea la proiecte internaţionale şi contribuţia la soluţii cu impact în domenii precum medicina şi bioeconomia.

„Este un pas concret pentru conectarea României la infrastructura europeană de cercetare, cu efecte directe asupra inovării şi dezvoltării”, a subliniat Andra Bica, menţionând că investiţiile în cercetare şi accesul la date de calitate sunt esenţiale pentru viitorul ţării.

Cele două poziţii evidenţiază atât criticile PSD la adresa actualei guvernări în domeniul social, cât şi susţinerea pentru proiecte strategice în zona cercetării şi inovării.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...