În urmă cu un an, scriam aici aşa: „Suntem în Săptămâna Mare. Ieri a fost Duminica Floriilor, sărbătoare a intrării triumfale în Ierusalim. Urmează Joia Mare, a cinei de taină, apoi Vinerea Mare, a patimilor şi a răstignirii şi, desigur, Sâmbăta Mare, a depunerii în mormânt. Apoi Paştele, sărbătoarea învierii şi a bucuriei pe pământ. Această succesiune de evenimente - de care ne amintim anual, generaţie după generaţie de creştini - este un bun prilej pentru reflecţie şi recunoştinţă. Indiferent de ceea ce facem şi de ceea ce suntem în viaţă, acum este momentul cel mai potrivit să ne amintim drumul pe care l-am parcurs, de la copil la adolescent, la tânăr, mai apoi, la om matur. De la şcolar, la profesionist şi de la omul singur, la început de viaţă, la adultul înconjurat de propria familie, acum. Săptămâna aceasta este un bun prilej pentru a reflecta la drumul parcurs, la dificultăţi şi la izbânzi şi la ceea ce poate urma pe acest drum. Dar este şi un bun prilej de a ne arăta recunoştinţa pentru sprijinul primit de la oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieţii. De la bunici, părinţi, fraţi şi surori şi până la dascăli şi atâţia alţii, lângă care ne-am pregătit profesional şi pentru viaţa pe care o trăim acum. Eu mi-am încheiat cariera de poliţist după câteva decenii printre cei mai buni în acest domeniu. La ei mă gândesc întotdeauna cu mult ataşament.
Sunt însă deputat în Parlamentul României, la al treilea mandat deja, cu sprijinul concret al multor mii şi zeci de mii de vâlceni. La ei mă gândesc în această săptămână cu şi mai multă recunoştinţă pentru că ei dau viaţă şi calitate locurilor în care ne-am născut şi pentru care lucrăm în fiecare zi. De la ei aflu nevoile reale pe care le are comunitatea noastră vâlceană şi încerc să le transpun în legi pentru simplificarea vieţii tuturor. Această lucrare permanentă am înfăptuit-o împreună, schimbând viaţa a mii de pensionari, încurajând pe cei mai cutezători dintre noi să investească în turismul vâlcean sau protejând mediul în care trăim. Fără contribuţia oamenilor alături de care trăiesc pe aceste minunate meleaguri, nimic din toate schimbările produse prin legile pe care le-am iniţiat nu s-ar fi întâmplat. La începutul acestei perioade, care precede sărbătoarea Învierii, mă gândesc cu multă recunoştinţă la toţi cei care mă ajută să fiu mai inspirat şi mai bun în tot ceea ce fac în Parlamentul României.” Reiau cu multă bucurie gândurile şi cuvintele destinate oamenilor printre care trăiesc. În Săptămâna Mare dinaintea Învierii pe care o vom sărbători în curând.
Deputat, Eugen Neaţa!








