Politică

Senatoarea Andra Bică trage un semnal de alarmă în Senat: „Bullying-ul nu mai poate fi ignorat”

Senatoarea PSD de Vâlcea, Andra Bică, a susţinut în plenul Senatului o declaraţie politică pe tema bullying-ului în şcoli, atrăgând atenţia asupra amplorii fenomenului şi a efectelor sale asupra copiilor.

Potrivit acesteia, bullying-ul nu mai poate fi tratat ca un fenomen izolat sau ca o etapă firească în dezvoltarea elevilor, ci reprezintă o problemă reală, cu impact profund asupra sănătăţii emoţionale a copiilor.

„Vorbim despre un fenomen care afectează tot mai mulţi copii. Nu ţine doar de relaţiile dintre elevi, ci de un climat în care orice formă de umilire, presiune sau excludere poate lăsa urme adânci”, a subliniat senatoarea.

Soluţii concrete propuse în plen

În intervenţia sa, Andra Bică a prezentat atât situaţia din teren, cât şi o serie de măsuri menite să combată acest fenomen. Printre acestea se numără intervenţia rapidă în cazurile semnalate, crearea unor mecanisme eficiente de sesizare care să protejeze copiii, precum şi stabilirea unor responsabilităţi clare la nivelul unităţilor de învăţământ.

Totodată, senatoarea a subliniat necesitatea unei raportări corecte a cazurilor de bullying, pentru ca amploarea fenomenului să nu mai fie ignorată.

„Bullying-ul nu este o etapă firească. Este o problemă care cere reacţie şi asumare”, a transmis Andra Bică.

La final, aceasta a lansat un apel public pentru conştientizarea şi combaterea acestui fenomen, invitându-i pe cei interesaţi să urmărească intervenţia sa din plenul Senatului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...