Numirea comisarului-şef Marius Ionel Nicolae la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea nu reprezintă doar o simplă bifă într-un registru de personal. Este, mai degrabă, un nou capitol dintr-o cronică a „importului de autoritate” care pare să lege destinele administrative ale celor două judeţe vecine printr-un algoritm invizibil, desenat încă de la reforma teritorială din 1968.
Istoria care se repetă: filiera argeşeană
Vestea instalării noului şef confirmă o cutumă ce dăinuie de prea multă vreme: la Râmnicu Vâlcea, liniştea publică se decide adesea sub semnul strategiilor de scurtă durată şi al cadrelor venite de peste dealuri. De la reînfiinţarea judeţului în anul 1968, s-a cristalizat o veritabilă „filieră argeşeană”, o pepinieră de cadre care a alimentat constant funcţiile-cheie de la Vâlcea, atât în sferele politice, cât şi în cele administrative. Expertiza de la Piteşti a dictat, nu de puţine ori, ritmul instituţiilor vâlcene, transformând judeţul într-un teren de manevră pentru vecinii de la răsărit.
Interimatul cronic şi fotoliul de tranziţie
Instalarea fostului şef al Secţiei 4 Piteşti, comisar-şef Marius Ionel Nicolae, la cârma Poliţiei vâlcene subliniază o altă realitate amară: mandatul de tranziţie. Limitarea numirii la o perioadă de doar trei luni transformă cea mai înaltă funcţie de autoritate din judeţ într-o poziţie de „interimat cronic”. Deşi procedura este acoperită de litera legii, ea condamnă instituţia la un provizorat perpetuu, în care viziunea pe termen lung este sacrificată în favoarea unei administrări de moment.
Paradoxul meritocraţiei locale
O întrebare legitimă pluteşte deasupra acestei schimbări: De ce este preferată „soluţia externă” în detrimentul propriilor valori? Exemplul recent al comisarului-şef Puiu Dorel Călinescu este grăitor. Sub comanda sa interimară (decembrie 2024 - 25 martie 2026), Vâlcea s-a dovedit a fi un judeţ sigur, cu rezultate notabile recunoscute inclusiv la nivel central. Cu toate acestea, logica administrativă a ales, paradoxal, să ignore performanţa locală în favoarea unui nou experiment de import.
O hartă a comandanţilor „de împrumut”
Retrospectiva ultimelor decenii arată o listă lungă de nume care au transformat Vâlcea într-o destinaţie profesională pentru ofiţeri din alte judeţe. Dumitru Stănescu, argeşean de origine, rămâne „ultimul mohican” al vechii gărzi, conducând IPJ Vâlcea timp de 7 ani. În contrast, liderii locali precum Nicolae Sărdărescu (2 ani şi 7 luni) sau Florian Marin (9 luni) au avut mandate mult mai scurte.
Nume precum Ion Stoica (venit din Argeş, via Olt), Nicolae Petrăreanu (sosit din Argeş, dar „naturalizat” ca vâlcean, promovat în funcţia cheie de la şefia Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Gabriel Cosmin Gherghe sau Bogdan Alexandru Berechet întregesc tabloul unei conduceri dictate de la Piteşti. Experimentele nu s-au oprit însă aici: de la Bucureşti a venit Nicolae Dinu, iar de la Mureş a fost trimis Constantin Mihalache, al cărui mandat s-a întins pe un an şi jumătate sub semnul aceleiaşi împuterniciri temporare.
Amurgul concursurilor şi ascensiunea politică
Ultimul comandant care a ocupat fotoliul de la Vâlcea în urma unui concurs a fost chestorul Ion Stoica, însă şi el a sosit prin detaşare dintr-o structură externă. De la plecarea sa în 2012 către Ministerul Afacerilor Interne, funcţia a devenit un carusel de numiri.
Interesant este şi destinul post-uniformă al ultimilor comandanţi „prin concurs”. Nicolae Sărdărescu şi Florian Marin au părăsit rigoarea poliţiei pentru arena politică, devenind figuri remarcabile ale partidului pentru care au optat în calitate de primar al oraşului Horezu, respectiv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Această tranziţie subliniază legătura indisolubilă, deşi discretă, dintre ordinea publică şi jocurile de putere de la nivel local.
Va urma!








