Administraţie

Biblioteca din Galicea este un reper şi pivot în educaţie şi în dezvoltarea comunităţii locale

Biblioteca din Galicea este un reper şi un pilon în comunitate. Este nu doar un loc al cărţii ci este un actor în dezvoltarea societăţii locale, un reper în educaţia tinerei generaţii.

Doar în ultima săptămână din Octombrie, aui avut loc aici două activitaţi care merită a fi menţionate:
Biblioteca Publică Galicea- suport de dezvoltare digitală & tehnologică. Atelierul de robotică a fost organizat alături de invitatul special, voluntar Tonescu Ştefan Vladimir, elev la Colegiul Naţional ,,Alexandru Lahovari”, membru în echipa de robotică ,,Start Code” şi elevii claselor a VII -a şi a VIII- a. Acţiunea a fost un real succes.

Oportunităţile de învăţare prin practică la imprimanta 3D a bibliotecii, a facilitat aflarea unor tehnici noi de printare a obiectelor personalizate şi nu numai, stimulând gândirea şi creativitatea. Vladimir, un tânăr talentat, cu participări şi premii la Concursuri Naţionale de Robotică, acceptat la multe facultăţi din ţară şi străinătate. Asta a avut loc pe 25 octombrie.
Iar în cursul zile de 28 octombrie a avit loc GreenLab – Club de dezvoltare ecologică în bibliotecii.

Tema de astăzi- Biodiversitatea. Obiective propuse: cunoaşterea şi identificarea plantelor, vieţuitoarelor şi mediile lor de viaţă din orizontul local, din curtea bibliotecii. S-au organizat în două echipe şi a fost iniţiat un concurs cu tema: cine îşi aminteşte cele mai multe specii de plante, păsări, insecte din curtea bibliotecii.

A urmat ,,Provocarea” de a ieşi în curtea bibliotecii şi de a nota speciile de plante, copaci, insecte, existente. S-au folosit echipamentele din dotarea bibliotecii: microscopul de buzunar, tableta, telefoane, fişă de lucru

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...