În cadrul conferinţei europene: “Educaţia financiară şi maturizarea pieţelor financiare adaptate criteriilor de aderare la OECD”, organizată de ISF astăzi la Braşov, Preşedintele Institutului de Studii Financiare - domnul Valentin Ionescu, a declarat:
"Aderarea României la OECD nu mai este astăzi o simplă aspiraţie sau un exerciţiu de aliniere formală, ci a devenit un proces concret de transformare structurală, care se vede deja în funcţionarea economiei reale. Ceea ce discutam în urmă cu doi ani în termeni de potenţial - creşterea încrederii investitorilor, consolidarea guvernanţei corporative, dezvoltarea pieţelor financiare - începe să se materializeze prin măsuri, reguli şi practici efective.
În sectorul financiar, observăm o accelerare a digitalizării, o diversificare a produselor şi o atenţie mai mare acordată protecţiei consumatorilor şi educaţiei financiare. În acelaşi timp, companiile sunt supuse unei presiuni crescute pentru transparenţă, responsabilitate şi performanţă, inclusiv prin integrarea criteriilor ESG şi printr-un rol mai activ al consiliilor de administraţie.
Pieţele de capital devin mai lichide şi mai atractive, iar interesul investitorilor instituţionali confirmă faptul că România este percepută tot mai mult ca o piaţă în consolidare, nu doar ca una emergentă. Chiar şi în domenii unde tradiţional am avut deficite, precum sectorul asigurărilor, vedem semne de recuperare, în special în ceea ce priveşte încrederea consumatorilor şi calitatea reglementării.
Mesajul esenţial este că OECD nu reprezintă doar o destinaţie, ci un catalizator. Beneficiile nu sunt instantanee, dar sunt reale şi cumulative. Ele depind însă de consecvenţa reformelor şi de capacitatea noastră de a transforma standardele în practici de zi cu zi. România are astăzi oportunitatea nu doar de a adera, ci de a-şi redefini modelul de dezvoltare economică pe baze mai solide, mai transparente şi mai competitive".








