Administraţie

Primul pas pentru introducerea gazelor: Transgaz a emis avizul pentru Stoeneşti, Bărbăteşti şi Costeşti

Veşti importante pentru locuitorii comunelor Stoeneşti, Bărbăteşti şi Costeşti: compania Transgaz a emis Avizul Tehnic de Principiu necesar pentru înfiinţarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bărbăteşti – Costeşti – Stoeneşti.

Proiectul reprezintă un pas esenţial pentru dezvoltarea infrastructurii energetice în zonă şi prevede racordarea localităţilor la sistemul naţional de transport al gazelor naturale.

Conform documentaţiei, investiţia include:

• racordarea la sistemul naţional de transport al gazelor;

• realizarea unei staţii noi de reglare–măsurare–predare (SRMP);

• asigurarea unui debit estimat de 5.300 Smc/h;

• conectarea la conducta de transport Ţiteşti – Horezu – Râmnicu Vâlcea.

Primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a subliniat importanţa acestei etape pentru comunitate.

„Această etapă reprezintă un pas esenţial pentru introducerea gazelor naturale în comuna noastră şi pentru creşterea confortului locuitorilor, dar şi pentru dezvoltarea economică a zonei. Punerea în funcţiune a racordului şi a staţiei se va realiza în termen de 180 de zile de la obţinerea autorizaţiei de construire, conform prevederilor legale”, a declarat edilul.

Autorităţile locale vor continua demersurile pentru implementarea proiectului şi vor reveni cu informaţii suplimentare pe măsură ce acesta avansează.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...