Administraţia locală din Stoeneşti îşi propune ca, până în anul 2026, să finalizeze în totalitate infrastructura de drumuri din comună, inclusiv ultimele uliţe şi străduţe care nu au fost incluse în proiectele anterioare cu finanţare europeană sau guvernamentală.
Potrivit primarului Gheorghe Dumbravă, lucrările vizează acele tronsoane rămase în urmă, apărute în special ca urmare a extinderii zonelor locuite.
„Vom finaliza toate capetele de drumuri, acele uliţe care nu au fost prinse în programele ample de modernizare. Între timp, mai multe străzi s-au extins în funcţie de noile construcţii apărute. Tot în 2026 vom moderniza şi staţiile de autobuz – avem 13 staţii care trebuie înlocuite. De asemenea, vom amenaja un parc fotovoltaic şi vom monta panouri pe clădirile publice. Dispensarul este deja în lucru, fiind reabilitat pe fonduri pentru risc seismic”, a declarat edilul.
Stoeneşti, tot mai atractiv pentru noii rezidenţi
În ultimii ani, comuna Stoeneşti a devenit o destinaţie tot mai căutată pentru cei care doresc să se mute din mediul urban într-un spaţiu mai liniştit, dar bine conectat.
„Fenomenul se vede de aproape 10 ani. Oamenii vin, cumpără case sau terenuri. Avem deja aproximativ 200 de locuitori din afara judeţului – pensionari din Bucureşti sau Craiova, dar şi persoane active, freelanceri sau oameni care lucrează de acasă. Stoeneşti devine uşor un magnet pentru zona urbană”, a precizat primarul.
Potenţial economic şi investiţii în curs
Localitatea are şi un potenţial economic în creştere, fiind potrivită pentru dezvoltarea serviciilor sau a micii industrii. În comună funcţionează inclusiv un atelier unic în România pentru producerea borangicului, dar şi unităţi de agroturism, susţinute de cadrul natural şi patrimoniul local.
În paralel, administraţia locală derulează un proiect amplu de introducere a reţelei de gaze naturale, finanţat prin programe guvernamentale.
Pe primele 11 luni ale anului 2025, comuna Stoeneşti a înregistrat venituri de aproape 11 milioane de lei, fonduri atrase şi gestionate de administraţia locală pentru dezvoltarea comunităţii.








