Ceea ce trebuia să fie o reverenţă solemnă în faţa participării olarilor vlădeşteni de-a lungul vremii la „Cocoşul de Hurez” Dumitru Şchiopu, Gheorghe Ciurea, Constantin Arniceru, precum şi a Violetei şi a lui Eugen Pătru din Vlădeşti, a fost transformată, vineri, 6 martie, într-o parodie sinistră.
La Horezu, în „patria ceramicii”, evenimentul a fost exilat într-un hol, la intrarea în Casa de Cultură, pe trei panouri înghesuite, sub privirile absente ale pereţilor. Publicul? O fantomă. Participarea? Zero absolut.
O „activitate” desfăşurată într-o solitudine jignitoare, de parcă spiritul olarilor din Vlădeşti ar fi fost musafiri nepoftiţi în Casa de Cultură horezeană, principalul organizator al evenimentului.
Dacă distinsul Ion Bordincel, cel care în 1976 punea piatra de temelie a Galeriei de Artă Populară, ar ridica astăzi fruntea din pământ, s-ar întoarce fulgerător în mormânt de atâta lehamite. Instituţia condusă odinioară cu onoare a ajuns astăzi terenul de joacă al unor „urmaşi de paie”, pasticheuri ieftini care confundă managementul cultural cu propria lor incompetenţă crasă.
Veni, Vidi, Fugit: diploma şi „vremelnicia” de câteva minute
Spectacolul derizoriului a atins cote paroxistice prin prezenţa fulgerătoare a primarului Nicolae Sărdărescu. Într-o demonstraţie de „venit-văzut-plecat”, edilul a bifat evenimentul pentru câteva minute, cât să-şi revendice porţia de lauri sub formă de diplomă şi să ne reamintească, cu o modestie de faţadă, că el e doar un „vremelnic”, vezi Doamne, Diploma ar trebui acordată... Primăriei!
Întrebăm pe această cale: ce urgenţe de stat, ce obligaţii planetare v-au răpit timpul, domnule primar, de n-aţi putut acorda mai mult de o fărâmă de ceas unui eveniment care se întâmplă o dată la o sută de ani? Oare prestigiul unor personalităţi precum prof. dr. Gheorghe Deaconu, prof. dr. Ioan St. Lazăr sau prof. dr. Dorel Mihai Constantinescu cântăreşte atât de puţin în balanţa dumneavoastră electorală? Se pare că anii petrecuţi în reşedinţa de judeţ au trecut pe lângă dumneavoastră fără a lăsa urme de respect pentru valorile autentice care refuză să facă sluj în faţa politicului.
Cum recunoşti penibilul: între „împăiere” şi invitaţia la băut
Nivelul „intelectual” al gazdelor a fost însă desăvârşit de o glumă de un gust îndoielnic, o inepţie ce ar face să roşească până şi un lut nears: „Nu îi facem statuie, îl împăiem pe meşterul Giubega!”. Iată viziunea „elevată” a organizatorilor! Atât s-a putut, atât a debitat mintea odihnită a celor care se pretind custozi ai patrimoniului ceramic la Horezu.
Iar când „vătaful” local, acest personaj cu apucături de stăpân de moşie, a fost chestionat telefonic despre dezastrul organizatoric, masca de funcţionar public a căzut definitiv, lăsând la vedere un individ de obrăznicie rară. „Ce-aţi fi vrut, domnilor, să vă invit la băut?” - a sunat replica impertinentă, urmată de trântitul telefonului. Aceasta este măsura „civilizaţiei” directorului-dansator!
În mintea acestui „pitic cultural”, dialogul despre valorile naţionale se rezumă, probabil, la pahare şi ulcioare de provenienţă incertă, singurele obiecte pe care pare capabil să le mânuiască fără să dea greş.
Alo, Ecarisajul! Funcţia nu vă dă imunitate la ridicol!
Să fie clar pentru toţi aceşti „Mitici” de provincie care se cred nemuritori pe scaunele lor capitonate: nu sunteţi instituţii, sunteţi doar nişte amărâţi vremelnici! V-a orbit atât de tare infatuarea încât aţi pierdut instinctul elementar al bunului simţ. Aroganţa şi obrăznicia cu care trataţi profesioniştii veritabili nu fac decât să vă evidenţieze micimea sufletească.
Cultura vâlceană nu a început cu voi şi, slavă Domnului, nu se va termina cu voi. Sunteţi doar un accident de parcurs, o pată de noroi pe soclul unei istorii pe care nu sunteţi capabili nici măcar să o citiţi, darămite să o onoraţi.
Ruşine la cub!








