Pentru cine ştie istoria adevărată a judeţului Vâlcea, imaginea regională a drumurilor de acum este de dată relativ recentă. Valea Oltului, cea mai celebră dintre căile noastre către vest, datează - în forma cunoscută acum - de prin 1719. În urmă cu trei sute de ani, drumul de pe malul drept al Oltului s-a deschis urmare a unor lucrări de amenajare realizate de ingineri austrieci, la comandă imperială, cu mână de lucru românească. Via Carolina, acesta este numele sub care a fost cunoscut acest drum înainte de a i se spune Valea Oltului. Cine iubeşte istoria ştie că, abia după 1719, s-a putut merge cu vehicule de la Călimăneşti la Râul Vadului şi cu pluta pe apele curăţate de stânci ale Oltului. După mai bine de un secol şi jumătate, a fost construit drumul de fier care însoţeşte drumul de piatră. Pe la începutul secolului trecut, adică. Altfel, drumul pe care se ajungea dinspre Transilvania spre capitalele Ţării Româneşti până la 1719 traversa Ţara Loviştei, aşa cum face acum autostrada Sibiu-Piteşti. Departe de principalul nostru oraş, Râmnicu Vâlcea.
Nu degeaba, probabil, oraşul de sub Capela era văzut ca un loc liniştit, departe de zgomotul civilizaţiei, extrem de potrivit pentru retragere la sfârşitul carierei, pentru mulţi dintre funcţionarii bucureşteni. Cam aşa mi-a fost descrisă situaţia locurilor în care trăim, zilele trecute, de unul dintre bunii mei prieteni, mare amator de adevăr istoric şi duşman al oricăror exagerări şi omisiuni propagandistice. Reiau descrierea făcută de el ca temă de gândire pentru cei care iubim Vâlcea necondiţionat şi suntem determinaţi să îi susţinem cauza până în pânzele albe, cum se spune de obicei. Eu unul nu mă pot împăca cu noua izolare a municipiului Râmnicu Vâlcea, care se prefigurează prin punerea la distanţă de artera principală care duce de aici până în Occident şi până în Orient.
Autostrada Sibiu-Piteşti! Inaccesibilă pentru vâlceni altfel decât folosind drumul rudimentar, de la Râmnicu Vâlcea la Tigveni, care le pune vieţile şi bunurile în pericol. Nimeni nu se plânge nici acum, cum nu s-a plâns nici în urmă cu sute şi sute de ani, că accesul în Transilvania se face la depărtare de capitala judeţului nostru, pe acolo pe unde, probabil, şi domnitorii călătoreau pentru a negocia cu mai marii transilvăneni.
Singura noastră dorinţă neîmplinită încă este acest drum de douăzeci de kilometri, pe care să putem ajunge pe autostrada Sibiu-Piteşti, în condiţii sigure şi civilizate. Alţii au cerut sute de kilometri de drumuri expres şi de autostrăzi şi au primit locuri prioritare pe lista de investiţii a statului român. S-o facem şi noi mai des şi mai apăsat decât până acum. Autostrada se grăbeşte spre Ţara Loviştei şi spre Sibiu iar noi încă nu ştim nimic despre drumul Râmnicu Vâlcea-Tigveni, pe care vâlcenii să poată ajunge pe ea.
Deputat, Eugen Neaţa!
