Într-o mişcare ce pare desprinsă dintr-un scenariu al absurdului, învăţământul artistic din Râmnicu Vâlcea este pus la zid. Decizia de a reduce numărul de locuri la clasele de arte plastice şi teatru ale Liceului de Arte „Victor Giuleanu” a declanşat o undă de şoc în comunitate, provocând o reacţie fermă la cel mai înalt nivel parlamentar.
În timp ce discursurile oficiale trâmbiţează susţinerea industriilor creative, realitatea din teren arată o tentativă de „asfixiere” a singurei unităţi cu profil artistic complet din judeţ. Revolta este generală: de la Uniunea Artiştilor Plastici şi Consiliul Judeţean al Elevilor, până la cadrele didactice care văd cum performanţa este „răsplătită” cu tăieri de cifre.
Andra Bica: „Nu putem amaneta viitorul talentelor noastre pentru nişte calcule contabile reci”
Senatorul Andra Bica a preluat acest semnal de alarmă şi a somat Ministerul Educaţiei şi Cercetării să explice logica din spatele acestei decizii care loveşte în inima identităţii culturale locale. Printr-o interpelare oficială, parlamentarul vâlcean cere socoteală pentru criteriile opace prin care se fac aceste amputări de locuri, în condiţiile în care cererea la admitere este, an de an, mult peste oferta existentă.
„Este inadmisibil ca, într-un judeţ cu o tradiţie culturală atât de bogată, să asistăm la o restrângere a spaţiului de manifestare pentru tinerii talentaţi. Datele sunt clare: avem concurenţă, avem performanţă, avem absolvenţi care duc numele Vâlcii la facultăţile de elită din ţară. Şi totuşi, cineva a decis că e prea multă artă la Râmnicu Vâlcea. Am solicitat Ministerului reanalizarea de urgenţă a situaţiei, pentru că învăţământul vocaţional nu este un lux, ci o pepinieră de specialişti pentru patrimoniul şi viitorul nostru creativ. Nu putem amaneta viitorul acestor copii pentru nişte calcule contabile reci”, a declarat Andra Bica.
Când demografia rescrie partitura: Reducerea numărului de clase, o etapă tranzitorie pentru Liceul de Artă „Victor Giuleanu”
Pentru a avea o imagine completă a situaţiei de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu”, am solicitat opinia inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, prof. Mihaela Andreianu, care cu amabilitate, ne-a declarat cele de mai jos.
„Reducerea numărului de clase a IX-a pentru anul şcolar 2026–2027 nu este o decizie care vizează în mod particular un liceu sau altul, ci este rezultatul unor factori obiectivi, demografici şi legislativi. Scăderea numărului de elevi care finalizează clasa a VIII-a, coroborată cu creşterea numărului maxim de elevi într-o clasă, conduce, inevitabil, la diminuarea numărului total de clase de a IX-a la nivelul judeţului. În aceste condiţii, planul de şcolarizare a fost ajustat la majoritatea liceelor, inclusiv la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, unde numărul de clase a IX-a a fost redus de la trei la două. Subliniez faptul că această decizie nu are la bază criterii subiective, ci aplicarea unor reguli şi indicatori valabili pentru întregul sistem. În acelaşi timp, recunosc şi apreciez activitatea cadrelor didactice de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, performanţele remarcabile obţinute de elevi la olimpiade şi concursuri, precum şi modul în care aceştia reprezintă judeţul în competiţiile naţionale şi internaţionale. De asemenea, liceul are o tradiţie importantă şi numeroase personalităţi care au studiat aici şi care îi confirmă valoarea. Este important de precizat că situaţii similare au mai existat şi în anii anteriori, inclusiv într-o perioadă în care liceul avea doar două specializări. În prezent, instituţia are trei specializări, iar absolvenţii clasei a VIII-a pot avea încredere că toate acestea - Arte plastice şi decorative, Muzică şi Arta actorului - se vor regăsi în broşura de admitere pentru anul şcolar 2026–2027. Sunt convinsă că, odată cu evoluţia demografică din anii următori, această situaţie se va putea remedia, iar Liceul de Arte „Victor Giuleanu” va continua să fie un reper important al educaţiei artistice din judeţ.”
Performanţa, pedepsită prin birocraţie?
Paradoxul este flagrant: Liceul de Arte „Victor Giuleanu” nu duce lipsă de candidaţi, ci de locuri. Absolvenţii săi devin restauratori, designeri şi artişti vizuali - profesii vitale pentru economia modernă a culturii. Reducerea claselor nu este doar o problemă administrativă, ci o barieră pusă în faţa mobilităţii sociale şi a dreptului la educaţie specializată.
Interpelarea depusă de Andra Bica vizează direct gradul de autonomie al Inspectoratului Şcolar şi necesitatea unei analize naţionale reale privind necesarul de specialişti în domenii creative. Întrebarea care rămâne pe buzele tuturor este simplă: se doreşte o generaţie de creatori sau una de simpli executanţi, limitaţi de decizii luate din spatele unui birou, departe de realitatea atelierelor de pictură şi a sălilor de teatru?
Comunitatea aşteaptă acum răspunsul Ministerului, sperând că vocea raţiunii şi a talentului va cântări mai mult decât un raport statistic sec.








